mara manolache

Tristețea vine ca o umbră grea, se așternge-n suflet ca o boală chiar dacă zâmbetul vrea să răsară, în adâncul inimii rămâne o rană. Se naște din tăcere, din dor neîmplinit, din dorințe

Secretul ei ascunde daruri greu de pătruns prin milioane de particule, de ești atent sclipesc. Florile iși scutură parfumul prin anotimpuri greu de înțeles, dar femeia

Dacă ai veni cu mine fiecare zi ar fi lumină orice urmă de tristețe fărâmă de durere îți va spăla trupul cu stropi de rouă din mine. Dacă ai veni cu mine s-ar prăbuși zidul încărat de

Adorm fluturii pe genele căzute părul răvășit de vreme spulberă amintirile frumoase în rochii negre de mătase colorând prezentul scormonind trecutul prin veacuri de tăcere se umple trupul cu

îmi tremură mâna când vreau să-ți scriu, cuvintele îngheață gândurile ce-mi apasă liniștea amară, insist să mă auzi când vocea mi-i tăcută ca o toamnă, se duc cuvintele aiurea nu înțelegi

Te țin de mână speriată cu gândul rătăcit în stele, te port șăgalnic după ele, dar tu le șlefuiești tăcere. Întunecime de ocean mă cheamă, mă risipesc de nori, alunec în tăcere, sărut

Răsare noiembrie tăcută cu ramurile brumei desfăcute pământul jilav toarce-n așteptare zăpada fermecată ce curge din poveste acoperind culoarea frunzei plină de speranțe. Împrăștie o ceață

Soarele răsare vesel prin universul de culori, sărută umbra florilor din nori ce curg agale ca un curcubeu strălucitor. Iar macii râd prin rouă, natura se scutură de griji cu frunza

Floare uitată într-o glastră ce stai departe de fereastră, te-ai ofilit, lacrimi s-au scurs dar, nici pe departe nu ai apus. Un grădinar, puțin hoinar cu iubire de flori înlăcrimate, te

Zbor cu vise triste ajutat de vânt prin groapa abisală lumea o cuprind. Întind aripile goale pe întinsul efemer în anotimpul care m-a facut să plâng. Cu privirea goală mă-ntunec în amurg cu

Deschid o carte somnoroasă, prin pagini mă învârt, dar literele jucăușe se ascund. Mă uit cu drag la ele, zâmbesc, o închid ușor. De la fereastră nori mă privesc, trimit lumini în suflet

Coboară ghioceii cu un alai de clopoței prin zâmbetul zăpezii, petalele curg ca un curcubeu. Pământul se desface în mii de fire verzi, iar soarele sărută natura din povești. Farmecul

Pictează vara și norii îmi sarută mâna, tablou de iarnă,imagini de vis, zăpadă fermecată pe umeri dezbrăcată și-mi tremură și sufletul de îngheț. Pictează stoluri de imagini reci cu lacrimi pe

In vise te ascunzi te scurgi usor,intinzi un zambet si patrunzi in lumea ta din vis. Cu-o lacrima de nea ingheti cuvantul meu ma parasesti albind si cugetul mi-e frant. Simt chemerea

Alunecă mâna pe chipul tău plin de stele, alunecă pe flori,pe cărări inchise cu gândul la izvoare și păduri cochete. Alunecă pe frunze,pe culori inchise uitate de tine,culese de mine. Mi-e dor

Când nu-i iubire cerul nu are sclipire îngerii nu pot atinge roua fiecărei ființe, umbra ar fi pașnică privire. Când nu-i iubire natura dăruie flori putrezite, frânturi de vorbe

Calc grăbită,furtuna mă alungă, pașii mi-i aud,fluturii mă încântă, frunzele mă acoperă,visele îmi zâmbesc și simt ceva...o fi iubirea mea? Iarba mă apasă,mă cutremur de stele, e început de

Doamne, ce caut? de unde strig, de unde vin? răspunde-mi Doamne... și e tăcere, lumina plânge, se scurge pe față ca ploaia cu gheață. Cu ochi de vulur pătrund cuprinsul, întreaga lume și mă

Curg râuri de cascade pe fața munților de argint de atâta strălucire se țin rocile de mâini, lumina cu aripile desfăcute din flaut cântă fermecată, perdelele naturii în pumnul meu se

Culeg o stea, mă prind în ea și zbor cu ea. E univers strălucitor cu aripi de nea, cu norii ce-și scutura frunzele dulci, ușoare plutesc pe pământ. Nu e ușor... Cobor pe-un curcubeu

Aș schimba tristețea în bucurie lumina să nu se mai termine aș schimba zilele în picături de narcise perdelele din stele să le închid când nu-i plăcere aș șterge urmele pictate de pașii mei