mara manolache

Tristețea vine ca o umbră grea, se așternge-n suflet ca o boală chiar dacă zâmbetul vrea să răsară, în adâncul inimii rămâne o rană. Se naște din tăcere, din dor neîmplinit, din dorințe

În urma ta, potop de frunze Ce-mi deranjează universul Încurc cărările spre stele Prea mult maro, mă domină. Pleacă toamnă, ia-ți culoarea! Nu-mi strica ordinea de zi Norii tăi prea gri mă

Picături de liniște freamată pădurea, de ciripitul vesel al frunzelor șoapte mi-e dor! De puritatea florilor, de sărutul cerului, freamătul pamantului mi-e dor! De copilaria verde al

Destine, destine ce curg în cascade ne urmăresc transpirate de teamă, lacăte puse pe porți ne râd în nas. Și tu, fir al naturii te undui in calea furtunii. Fericit, ieși la suprafață dar ce

Natura moartă împrăștie culori în nuanțe de gri, camere pustii ce răsună prin șoapte. În tablouri, arborii pică din cer, norii fac parte din case, umbre privind luminează ferestrele

Ce trist pășim în lume Când gândurile plâng pe strune, Ce trist ne cântă-n glumă Vioara ce lacrimile nu-și abține. Ce trist privim în zare Cârduri de păsări ne apune, Degetele tastează-n

Tumult de pași stingheri Veniți de nicăieri Te caută să plângă Dorul să îl stingă. Dar cred că e zăpada Cu fulgii ce-și scot spada. Să nu te ofilești În timp ce mă iubești. Mut, privești la

Crengile iernii strigă bătrâne, Zăpada nervoasă întinsă de zâne, Cuvintele magice devin poveste Privește, lumea ta se prăbușește! Ploaia de stele aruncă cu lumină, Culoarea naturii devine

Ninge încet,pădurea se răsfață, îngeri cu plete răsar din noapte, în jur o liniște de suprafață, fulgii se pregătesc vorbind în șoaptă. Cu pași îndrăzneți, poetul se arată, atingerea-i fină

Visele le-ai atârnat de stele cumplita vreme a spalat din ele oameni reci aruncă cu mizerii să-ți spele inima de vraja mării. Luna veghează lumea plăpândă pulsează inimi la

Fluture căzut fără aripi ești distrus pustiu de anotimp te-a răpit plângând ți-a împrumutat din culori să-și facă haine noi. Cercuri de păsări umbresc peisajul rănit milioane de

Durerea lumii răscolește garduri vopsite în negru, plânși pereții casei adună amărăciuni în album. Cineva strigă, urlă la margine de gârlă, vomită amarul adunat în timp privind îndurător

Pe masa îndoielii apar șoaptele morții, crengile plâng lovite cu drag de vânt. Ferestre goale preling ultima clipă amară, un nor fără culoare se îndoaie umil. În urma ta umbra se

Se scurg secundele prin mine, lumina nopții spintecă vise, undeva, o punte rea, împinge timpul spre ea. Norii grăbiți dezvelesc luna în liniște plânge o stea, petale de lacrimi

Ascultă melodia zilei Care caută cuvinte Ascultă liniștea ninsorii Ce atrage gânduri, vise. Împaca-te cu zborul Timid purtat de stele, Înfrigurat sădește aripi Norul pașnic îl

O pasăre înalță prin crengi cu promoroacă urme de lumină albastre fără vlagă. Zăpada întinsă geme sub pași de căprioare, pădurea ca o pată umbrește bluza iernii. Printează câmpul

Ascultă vântul verde Să nu-ți fie frică E doar zgomotul făcut de cerbi. Ascultă norii pașnici Ghidează-te după culori Privirea prea fragilă Nu permite cărări. De rătăcești cuvinte Adună-le în

Zăpada nu arde Sufletele lumii încolțite Zăpada nu cere Mulțime neprihănită. Cerul apleacă stele Învârte culorile vremii Îneacă arbori cu vorbe Sărută pământul cu ele. Oameni iar se

Îmi râde toamna pe nerăsuflate Se leagănă lumina deflorată Potecile pădurii înstelate Tremură pentru o iubire colorată. Alint frunza într-un început Unde ruginii ascult și le frământ Iertare,

Discuții surde purtăm vrăjiți de lună Păsările cerului dansează prin lumină Cuvintele se îneacă în marea agitată Valul întinde umbre pictate cu șoapte. Cărări abrupte, copaci greoi Întunecă

Te întinzi spre stele Crengile ți le pudrezi cu ele Agăți visele rupte, pierdute Într-o casă veche, părăsită. Fruntea ți-e durere surdă O alungi cu degetele fine Mângâi hârtia cu

Mă închin cerului departe Răscolesc, tu cine ești? Vântul îmi suflă în față Petale de floare uscată Nu știu, dar mă prăbușesc. Stele fură din sclipire Copac cu ramura albastră Mă împletesc

Trăim, nu știm călătoria s-o oprim În liniștea vremii Culegem picături din cuvinte Atingem cerul, zburăm Ne imaginăm ce nu există Ce sunt aceste vise? Diamante, nu avem nici o șansă Vrem să