Poezie
Destine
1 min lectură·
Mediu
Destine, destine ce curg în cascade
ne urmăresc transpirate de teamă,
lacăte puse pe porți
ne râd în nas.
Și tu, fir al naturii
te undui in calea furtunii.
Fericit, ieși la suprafață
dar ce vezi?
Inocența animalelor,
răutatea oamenilor.
Te rog să mă scuzi
pentru că spun adevărul,
milioane de ani, natura ne-a fost stăpână
de ce acum, omul o conduce?
Amintește-ți, cerul,florile
în fiecare e o poveste
scrisă de timp.
Acum nici timpul nu mai există,
anotimpurile zac bolnave
prin pădurile atât de rare
unde căprioarele speriate
își plâng bunicii și-i cheamă.
Amintește-ți
de unde vii,
amintește-ți în fiecare secundă
de ape, de munții lăsați în urmă.
Cine ești tu, cine ești să hotărăști soarta naturii?
002018
0