mara manolache

Privesc tulburată prin fereastră Rapsodii albe întinse îneacă Peisajul topit din lumea noastră Cu arborii scurși care vor sa treacă. Norii nebuni prind păsarile-n palme Se joacă, pictează

Cuvintele aleargă pe buzele tale îngreunate de vântul care respiră fulgi și funingine. Aripile grele ți le scuturi pe iarna bolnavă fără picioare, timid dai la o parte timpul rămas o pată de

Mă risipesc prin colțuri ruginite, cuvintele rămase s-au tăvălit adormite în umbra zilei zac arborii meniți să încălzească suflete, grăbiți. Se rup culorile de gânduri, mulțime aleargă printre

Tremură pământul de atâta ură, învrăjbire a scoarței că suntem români. Plini de lașitate și fățărnicie, ne ducem traiul cu mers scormonind. Unde ești țărână sfântă ce-ai plecat de

Ascultă-mă dulce octombrie, pictează-mă în culoarea ta, suflă-mi arome să pot deschide calea ta. Privește-mă chiar cu uimire, inima să-ți pot săruta, cuvintele rămase prin frunze să fure din

Mi-e frig în toamna asta dulce perdele de struguri mă adună îmi fac timp să ating o stea e toamna și mi-e frică-n ea. Covoarele țesute de arborii bătrâni îmi tremură sub pași timizi de

Tremuri căutând lumina, împărtășești cărarea cu cine vine, glasul îți alunecă pe lună, e numai negru. Se face zi, pierdut revii te strângi. Într-o constelație

Păsări negre acoperă cerul, norii îngreunați le spun adevărul, aripa lor se desface in amarul tabloului de toamnă bolnavă. Natura se dezvelește de podoabe, drumul întunecat îl lovește cu

Mă strigă cuvintele, la capătul lumii vocea sugrumată de emoții cuprinde arborii bătrâni, "așteaptă-te la un nou început" Sunt parte din tine, imagini pătrund în cercuri. Sunt

Aș scutura cerul, bucăți din mine să înece oceanul rămas sec fără tine. Aș scutura luna, fragmente din lumină să curgă prin mine, le-aș gusta ca pe tine. Aș scutura norii, să fiu

Alunecă cuvântul în lipsa unui anotimp perfect se pierde strălucind rătăcind prezentul. Pe urmele zăpezii înfiorată de obraznicul frig încă răscolesc, mai caut fulgul meu din

Trimite cerul fulgi albaștri așterne pături de stele privești îngândurat spre ele nimic nu schimbă gândurile tale nimic nu bântuie cărarea decât viscolul încărcat de tăcere. Culegi fire de

În noaptea asta vreau să visez valurile mării, leagăn albastru dansează-mă dacă poți vei învăța ritmul apei trupul meu se destramă se face una cu luna dacă ai putea o atingere să iei știi,

Rămâi cu mine când roua mi se termină rămâi cu mine când anotimpul fură și-mi stinge forța rămai cu mine când lacrimi mă fură știi fără tine nu pot atinge lumina vântul m-ar duce

Timpul vindecă culegând din puritatea arborilor dăruind culoarea minții întunecate răsfoită, ar fi un roman încâlcit fără început, fără sfârșit dar exista credința, lumina din

Ieri culegeam din cărări noaptea licurici-n zbor prin carul mare rătăceam să prind stelele de păr ieri, anotimpurile-mi zâmbeau fața lunii mi-arătau pașnici norii mă purtau crengile copacilor

Sublima tăcere strigă smerită în noaptea care se scurge timid alunecă șoapte înmuiate în suflet picături de stele scapară venin timpul transformă bobițe de toamnă târzie pe frunzele

Cuvintele îmi sapă anotimpul învechit departe cerul plânge spală sufletul împotmolit se agață cu dorință o frunză de fereastra mea iubite toamna-mi râde la fel cum a mai râs nu lasă urme

Dacă ai veni cu mine fiecare zi ar fi lumină orice urmă de tristețe fărâmă de durere îți va spăla trupul cu stropi de rouă din mine. Dacă ai veni cu mine s-ar prăbuși zidul încărat de

Îți scriu ... deși nu ți-am mai scris vreodată degetele tremură sub umbra tăcerii, știu că în altă viață am fost o pasăre albastră ce-și avea cuibul într-o casă îmi amintesc cum

Risipiri de stele curg agale, în torente acre mă înfioară. Plâng munții în răsăritul clipei, luna așteaptă o schimbare, pământul suge bucuria tristă a orelor rămase fără frică, florile dorm

Din nou mă întorc la tine poezie tristă, norii mă ascund călător nu mai vreau cu unghia zgârâi pagina goală, dar astăzi este ziua mea timpul ucide cu petale își flutură aripile moarte prin

Secretul ei ascunde daruri greu de pătruns prin milioane de particule, de ești atent sclipesc. Florile iși scutură parfumul prin anotimpuri greu de înțeles, dar femeia

În așteptarea cuvintelor mă risipesc prin gânduri, liniștea nopții mi-o aștern pe suflet. Mângâi parfumul norilor, imaginea ta o șterg cu cârduri de păsări, pictez o stea pe lac mă afund