mara manolache

La poarta gândului \"pe lânga plopii fără soț\" trecu o adiere de tei misterioasă, mă trec fiori amari de poezie cu gândul la poetul Eminescu. Răsare luna sfioasă de iubire cu pletele-i gingașă

Cerne iarna picături de stele, inima îngheță amintirile mele cu gândul mă duc în poveste să fur bucuria chiar dacă ea mă lovește. Curg fulgii, se lipesc de mine îi sărut, nu mă pot

Se scurg cuvintele din mine mă lasă slabă fară minte în veșnicia clipelor aștept o bucurie verde cu malul drept. Tăcerea îmi rupe inima din rămășițele de stele îmi adun câteva cuvinte și-mi

Îngheață iarna corpul cald se strâng genele de frig, pe-o stâncă-și poartă cântecul lăsat de crivăț ca un smarald. Fulguiește iarna pe melodii de dor răsar din cântece câmpii se întind

Privesc înapoi, mă doare ce văd crengile nopții îmi strigă că pot, durerea e rece acum, cândva era mai caldă trecutul e moale, nu are culoare, mereu parcă mă pregătesc să mor; Undeva se

Din adâncuri un strigăt mă sărută, împedicat de umbre mă izbesc de valurile vremii fără milă, în iarba uscată ațipesc. Sclipirile naturii mă trezesc, întind piciorul să mă dezmorțesc, răceala

Plânge anotimpul sfâșâiat de dor cu aripile frânte visează în dormitor, numai într-un singur loc mai poate răsări, dar ghemotoc. Culorile preling tristețe amară, e plin pământul ca o

Atinge pământul! cu degetele strânge firele rupte, din răsuflarea unui înger culege o rugăciune să-ți fie călăuză în lumea ta nebună; Atinge lumina pură! perdelele de stele îți vor împleti o

Culeg ramuri de septembrie mă îmbăt cu seva lor, din tulpini îmi trag lumină, mă întind pe mușchiul lor. Pe fruntea veșnic obosită toamna îmi pictează flori, greierii cântă cu mine alergăm

Coboară, urcă sufletul se alină, departe un cal nărăvaș răspunde chemării tale de lumină; curg râuri de stele, se tulbură apa în cale e roșu veninul ce-l simți flămând de lumină; chiar

Aud strigătul naturii albastre prin liniștea zilei ploioase, strâng pulberea verde în mână să întind mărgele de lumină, un cal rătăcit mă îndeamnă să plutim pe marginea mării, pescărușii

Cresc din adâncime oceane abisale se întind până la nori cu mâna le abate șoaptele printre culori. Stelele curg peste mine de cântecul lor adorm îmi fac un vis cu tine, mănânc din seva

Reține timpul ce alung pereții zidurilor plâng, așează boabe de speranțe să pară zidurile groase. Veghează noaptea visele cu zânele adormitele, ciorchini de stele protejează, moșul ene le

Când nu-i iubire cerul nu are sclipire îngerii nu pot atinge roua fiecărei ființe, umbra ar fi pașnică privire. Când nu-i iubire natura dăruie flori putrezite, frânturi de vorbe

Adorm fluturii pe genele căzute părul răvășit de vreme spulberă amintirile frumoase în rochii negre de mătase colorând prezentul scormonind trecutul prin veacuri de tăcere se umple trupul cu

Mă rup în bucățele printre flori e tăcere se rupe durerea din stele ierburile plâng ca o adiere. Pornește vara în căutare de alte soiuri de plante mute așează numai dintr-o aruncare atâtea

Privește adânc în ochii mei - vezi cârduri de păsări dacă trec prin ei; privește adânc în inima ta - vezi de-i iubire sau altceva; privește răsăritul cu durere - să-mi spui de se anunță

Desprind ramuri, împletesc șuvițe, în pumni strâng clipele grele; nu vreau să le adulmec, dar îmi intră prin gene. Þipătul durerii cu licăriri adie, se rupe puntea dintre mine și lume, plec

Aș schimba tristețea în bucurie lumina să nu se mai termine aș schimba zilele în picături de narcise perdelele din stele să le închid când nu-i plăcere aș șterge urmele pictate de pașii mei

În iarba verde scutură inima picaturi albastre din sufletul tau seci câteodată ce fac rău dar bine atunci când ești lângă mine, din nori curg râuri de petale ce înfășoară ochii plini de

Cobor, picioarele sunt pline de noroi atingerea reală sfâșâie carnea picături de sânge lingem amândoi ne roadem cu privirea de strigoi . Cresc fire verzi, cu pământul se împletesc cerșesc

Mi-s mâinile înghețate de al tău dor, cuvintele rod, cern speranțe natura magică mă strigă în lumea ei mă alint pe un nor. Te-aș ridica aproape ochi -ți sărut culori de stele -ți sădesc pe

Pe ape curg stele de zăpadă din frumusețea lor ies îngeri ce dansează, umerii-mi sunt grei de la ninsoare. Privesc în depărtare albul ce se transformă în fantasme curgătoare, lumina fulgilor

Pe albul munților se scurge luna zâmbind atinge cu mâna zăpada întinsă pe brazi luminați ce parcă așteaptă să fie tăiați. O umbră albă se vântură în noapte e o vulpe adulmecând ce