privesc...

Privesc înapoi, mă doare ce văd crengile nopții îmi strigă că pot, durerea e rece acum, cândva era mai caldă trecutul e moale, nu are culoare, mereu parcă mă pregătesc să mor; Undeva se împletește cerul cu pământul, m-aș așeza pe-o stâncă să-mi plâng trecutul, dar nu am timp și nici măcar bani să-mi pot permite o evadare, să sar ca alții din floare în soare; Îngerii ocupați au uitat de mine, străbat drumul fără ajutor se lasă tot mai greu bagajul timpul nu mă ajută deloc; Imagini reci se aștern cu ploaia de toamnă, mă întind, poate îmi spală visele seci din spate mă scârție dur o poartă amară, eliberează fantome din arborii zilei, le îndrumă să întunece tot ce-a mai rămas; Mă întunecă toamna asta bătrână, nu vrea să-mi mai aducă o zi de mâine.