mara manolache

Sufletul meu trist ca o frunza, de petala de cires ma leagana cu palpitatii reci si-mi tremura o lacrima pe crengi. Prin visul trist de copaci ascult muzica frunzelor reci cum virgine,usoare

Albastru inchis,culoare de vis din floare de nea,limina de stea usor,calator,tu,te-ai desprins si in gradina mea ai coborat. Ma prind in ramuri,ma desprind in culori ma intind si-n fire lungi

Din mine vine tot raul de mare adanc, din valuri de ganduri cu anii pierduti, cu lacrimi si dor lasate pe mal durerea de floare o simt tot adanc. din mine cresc aripi de floare cu suflete

Cresc din iarba si din flori cresc nimicuri de viori, si din zarile fugare cresc atate-a clipe amare. Lumea parca e un gol, spulberata in amor si cantand in seri cu luna totul pare o lume

Melancolie obosita ce-mi faci viata ca un nor ciudat, cand se aduna-n tuneric, cand se imprastie in vant... e ca un haos de durere in care-si plang poetii destinul lor nenorocit. Asemenea

O amintire grea apasa Pe sufletul meu trist, O unda de lumina Cu panza alba grea. O amintire amara Se tine dupa mine Cu lacrimi si durere A fost si numai vine. Ma inec in lacrimi

Sa curga flori,cununi de stele Pe umeri si pe fruntea-mi obosita, Sa se strecoare raze calatoare Prin ochiul roz de floare rara. Sa fie luna,izvoare reci Sa-mi incalzeasca trupul obosit In

Cresc din iarba si din flori Cresc nimicuri de viori, Si din zarile fugare, Cresc atatea clipe amare Lumea parca e un gol, Spulberata in amor Si cantand in seri cu luna Totul pare