moment

Desprind ramuri, împletesc șuvițe, în pumni strâng clipele grele; nu vreau să le adulmec, dar îmi intră prin gene. Þipătul durerii cu licăriri adie, se rupe puntea dintre mine și lume, plec capul în fața naturii să simt pământul cum ucide. Stelele ard cuvintele spuse, umbrele nopții le înghite; -Urmează-mă! spune o stea căzătoare, prin viscolul tau poți atinge măcar un fir de lumină. Norii se zbat în palmele mele cu privirea înghețată; rup tăcerea... mă arunc pierdută prin lume, probabil voi învăța multe.