scrisoare

Îți scriu ... deși nu ți-am mai scris vreodată degetele tremură sub umbra tăcerii, știu că în altă viață am fost o pasăre albastră ce-și avea cuibul într-o casă îmi amintesc cum dormeam cu frică prin nopțile grele, îmi amintesc de zborul înalt de privirile altor păsări, îmi amintesc de oameni, de copii lăsați singuri acasă, îmi amintesc totul... Nu e un vis, trebuie să-mi amintesc de mine, să știu de unde fiecare bucurie, de unde fiecare clipă de tristețe... cu ochii închiși alint vântul la fiecare atingere, te întrebi de unde nepasarea atunci când mai privesc o floare, dar ea vine din mine, deși sărut pământul de rugină să dau cântec primăverii, florilor parfum de rouă, nimic nu se întâmplă, pământ pentru mine, apă pentru tine, foc pentru noi șoptesc cuvintele vremii încărcate de bocete lungi, dar timpul păstrează... inima ruptă de zăpadă îți amintesc, nu e un vis, acum plutesc fără să mișc nimic din trupul meu sărac, nu mai tresare la atingeri cerul coboară peste mine și nu pot să-ți spun cât de mult... depind de tine.