Poezie
Cuvintele îmi sapă
1 min lectură·
Mediu
Cuvintele îmi sapă
anotimpul învechit
departe cerul plânge
spală sufletul împotmolit
se agață cu dorință
o frunză de fereastra mea
iubite
toamna-mi râde
la fel cum a mai râs
nu lasă urme de iubire
doar goluri uriașe
când mă ating
mi-e frig
picură venin
culoarea se desface
adaugă un vis
floarea se retrage
cuvintele revin
alerg prin suieratul toamnei
poate sunt o frunză
nuștiu.
001.225
0