Poezie
Dacă
1 min lectură·
Mediu
Dacă ai veni cu mine
fiecare zi ar fi lumină
orice urmă de tristețe
fărâmă de durere
îți va spăla trupul
cu stropi de rouă din mine.
Dacă ai veni cu mine
s-ar prăbuși zidul
încărat de greutate
iedera ce acoperă lumina
s-ar strădui să înflorească.
Dacă ai veni cu mine
s-ar deschide porțile altor planete
valurile calde ne-ar picta sufletele
am putea zâmbi acolo.
Dacă ai veni cu mine
aș putea fi și prințesă
ar crește flori din mine
te-aș înveli cu ele
dar iartă-mă pentru tăcere
nu pot să fiu ca ele.
Plâng anotimpurile
sufocă natura
doar inima mi se aude
mă învelesc cu pătura nopții
nu am răspunsuri
pentru că visele le-am pierdut
le-a înghițit trecutul flămând
iar amintiri nu sunt de luat în seamă
cad stele peste mine
mă acoperă cu lumină
îmi cântă tandru noaptea
adorm plângând în mine.
Dacă ai veni cu mine
valul nervos al mării
nu m-ar lovi cu ură.
001.342
0
