Poezie
visare
1 min lectură·
Mediu
Visare, dulce amăruie, tristețe uitată la fereastră
cu adieri de șoapte răsărite dintr-o noapte,
mă strigă, îmi mângâie vocea somnoroasă.
Pe o ramură albastră, o pasăre măiastră
îmi cântă, mă rupe în mii de bucațele
iar răsăritul verde mă caută prin raze
pe acorduri fine, pe unde de lumină.
Și tremură natura prin curcubeu hoinar
ce alunecă ușor ca o iubire blândă
pe trupul meu rănit de timp hilar,
pe ochii mei lăsați fără lumină.
Pe mușchiul rece ațipesc,
adulmec cornii înfloriți,
pădurea freamătă de tine
e primăvară și simt că te iubesc.
Dansează nimfele, întind ramuri colorate
prin frumusețea ierbii cu firul violet,
se scutură cireșii și zânele sărută înfumurate
izvorul și pământul pe unde treci.
Poveștile acum par demult apuse,
natura pare mult mai verde,
tristețea mă rănește
dar,tu mă strigi iubire.
Iubire, dulce amăruie, tristețe aruncată-n noapte
cu zbor de fericire, tu mă cuprinzi, tu mă alinți,
întreaga lume ți-e părtașă, și sunt a nimănui.
001.329
0