poem de vis

Cărările străbat prin viscolul care acoperă strălucirea anotimpului hilar de vreme mâncată de un timp nervos făr\' de milă, curioasă prind aripi astrale să curgă poveste, visele le împletesc cu stele ce mă alint prin ele, dar inima mea uscată din nea te cerne amețită bolnavă te vrea să intri în ea. Pădure cu suflet de zână să-mi dai cheia iubirii reale să pot să înțeleg să iubesc nu o fantomă adevărată doar un bărbat dulce ca o iarnă. Aromele iernii străbat legănată în poveste rămân blocată.