Madalina STATE

Corpul meu vrea să evite utilizarea obișnuită pe care o are in cotidian Corpul meu vrea să devină obiect poetic étrange Și de natură frugală. Poezia sa efemeră émeut un voyeur de temps en

Luci este cunoscător in capriciile brizei și mișcărilor subtile ale nisipului Versat în excesele din vamă Înhăitat de patru luni cu marea și cu drogurile cele mai diverse Eu m-am născut cu

nu mai am chef să scriu Sunt refugiată între liniile unor curioase circumstanțe Pisica mea cea albă are un aer de nonne ineffable Cea neagră pândește felină incontournable orice cuvânt care

fără titlu poezia doar îmbibată ca o transfuge de setea ramurii de liliac înclinat în cerul impecabil asa cum cere rețeta la moartea regelui soare nicio nuanță de gri în pasajul sălbatic spre

ceea ce mi-ai trimis declinarea fară repetiție a sentimentelor simple când nu mai știam ghearele pentru zgâriat noaptea poate un stilet fin cu care se poate scrie dar pereții sunt deja

ea era cu bărbați trecuți prin ape cum gandurile pe jumătate mâncate de lacrimile dinăuntru atmosfera lâncezea nedeterminată nuferi din mâlul realității ritmul palmat ca o țigară în frigul

chipul în care am scris pentru ei decorticarea fructului acestui oraș pielea pe care s-au răsturnat concepte derivate civilizație vino pe brațele mele te voi avea pentru cei care mai cred une

fiecare cu libertatea lui neștiută orgolioasă și rece eu la capătul cuvintelor de împărțit la săraci tu pe partea corpului teritoriul meu preferat fructe dulci au povestit până la putrezire

singurătate dragostea mea ascunsă din niciunde nu se poate evada chiar cuvintele toate creatoare de lume nu mai pot da seama de mărturia mea când sunt aici uit clișeele cu care ceilalți mă

am spus multe prin locuri rapide am lăsat bucăți din mine războaie nenumărate am traversat cu armele uneia singure apoi au înflorit cercurile deșănțate ale orașului cu ochii pe cer ceilalți

ca niște copii ne-am unit degetele teoriile fără de vrerea Lor adevărul apoi în cuiburi de sticlă pe îndelete limbile ni s-au amestecat sărutul nostru aduna mulțimi îngrijorate aici nu era timpul

prin undeva se adunau visele noastre de răzmeriță unii dintre noi folosesc armele cu ochii înfipți într-ai ordinii lor un nou limbaj îi arunca în aer pe împărații civilizației nu ne mai

râd deși plecările tale smulg din realitate inamicul meu principal timpul care coboară din păsări metaforă limpede pe sânii mei așa doară ne creem singura realitate suportabilă toate celelalte le

am nevoie de liniștea din zori acel moment dinaintea oricărei mișcări atunci cand corpul tău degaja căldură iar eu aproape uit cum c-ar fi vorba despre noi despre dragostea noastră mă țin dreaptă

dintr-o dată intuiția devine atenție ca dintr-o distanță ochiul privea fără să piardă regula neașteptării drumul retinei printre atâția mărăcini ascunși râzător atunci intuiția a povestit

printre dinții ei curge orașul cea cu timp cea minuțiosa în căutare oare dacă învârt firele de lumină pe care ziua se surpă această bestie duioasă voi găsi rădăcina din care se pot extrage

același început drastic cand tăvălesc câinii în praful drumului pe partea stângă o inimă neagră tresare în ei urletul lor stins ajunge ca o piele a ta te-aș ține de mână falangele relației

limpede timpul meu în spatele văzului sap pământul nimănui fuioare din visele lui de aseară această poveste care-mi lucește între degete ce se poate face cu realul în acest oraș cuvintele

vreau ceea ce nu e mort depășit capitalul durerii deschis ușile stângaci lăsate uitarii delavate privirile de atâta ploaie galbenă câmpia smulg mărăcinii cuvintelor ierburile uscate mărunte ale

vagabonde à ma manière mușc din pâinea cuvintelor cele două părți ale excesului ascetism și structură desfrâu de învinși ca o cetate care se lasă dezbrăcată privesc semenii în ochii

am din nou toate cuvintele le-am numărat împotriva gurii care le dădea voie să iasă atunci m-am plâns lupului de gura care cerea amor eu îi dădusem cuvintele pe măsura fiecăruia aranjate fără

cobai prodige am învățat să-mi pun întrebarea inocenței cine plătește tribut părții mele capcană care somnambulă urcă trepte la nesfârșit aruncată în turnul gândurilor ei câtă memorie tragică va

am ajuns în intima distragere a realului tapițez pereții lui cu o libertate alta frec podelele cu zborul neașteptat al pânzei albe praful gândurilor dans sepulcral prin camera ordonată a

cohorta de nori care-mi ține plictisul soare ascuns zâmbetul personajului social desen de păpușă biroul unde se pregătesc noile ideologii jocurile pe care le jucăm inventar cotidian lângă mine pus