pledoarie pentru real

am ajuns în intima distragere a realului tapițez pereții lui cu o libertate alta frec podelele cu zborul neașteptat al pânzei albe praful gândurilor dans sepulcral prin camera ordonată a realului știu câtă dragoste am în minte decorticată până la criza cea mai de seamă a unei cetăți larmă vie eu îmi aranjez camera strâng din colțuri peisaje veștejite sărutul aruncat aseară în plina lui lumină unghiile tăiate până la carne răsucite în scrumieră lipsa metaforei înlocuită cu paiete lipicoase paiete lipite pe muchia geamului un cântec întreg derulat pe retina delavată a tavanului pânzele de paianjăn întăresc senzația de real azi vom pleca poate împreună singurătatea s-a bucurat de corpurile noastre de privirea clară a exercițiului de învățat al fugii de sine singurătatea dublă a poveștilor noastre patima neclintită din pantofii ei cu toc roșii suvițele limbilor ei dragon închinat cetății lămuritoarea ei carnație ziua e aici și acum îndoită de sine neștiută se ia la întrecere cu armele lui invizibile timp, te voi învinge! eu fac curățenia de seara cu cartoanele carților fac un foc de dragoste în mijlocul patului potrivesc marginile realității un cerșetor în cetate dealărul lui cel care-i procură nemuririle stă în pielea neagră a serii pentru a nu fi văzut dau peste el în spațiul unei ferestre oglindă de revărsat întunericul aura cetății se desface ca-n palmă știu el călătorește pentru mine eu îmi fac curat în cameră