Madalina STATE

în frig cu mâinile strâns legate de povestea noastră tu ai plecat prin orașele mari zici acolo sunt ascunzători mai întunecoase decât oriunde și nimeni nu te caută doar eu e frig țipetele

despre el s-a vorbit cu un anumit accent iar regula fusese aceea nepermis fugarul conceptul desfacerea contabilul s-au bulucit cu tot(Þ)ii despre el se alungea secul

nici fragezii copii nici strălucirea orașului palpitul poftei lor se stinge ca și iluziile oamenilor nici acele neliniști zemoase sau dealerii de vise ochii lor umezi privesc furtivement

tu în fotoliu cum originea călătoriei conturul ei languros apariția ta direct pe retina orașului și fotoliul jocurile își deschid ochii caste de libertini parcurs alambicat poate virginie

chipul în care trăia singură orașul devenise celula ei de rezistență din care curg litere un zețar adună aranjează chipul in care trăiește olga nouvelle poupée qui boit cu jupoanele strânse pe

stau în întuneric gâtul subțire al zorilor neivit mă doare o dulceață acră curge din gura amintirii reiau întunericul pe dos caut caută! număr răbdările brusc deviate spre ițirea

bine aru, fie! îmi voi inventa răspunsurile tale asta e marea ta fantasmă singura ta închipuire eu să fiu paznic gândurilor nezise mai mult libelula verde străvezie când spusa e vânt golaș fie!

naivități subliniază cu sânge ochii mari ai femeii clepsidră plus inserții din realitatea obiectivă plus închipuirea ce aduce voci din depărtare de pe o altă câmpie plus roșeața ispitei plus

frate improvizat în noapte umărul drept pare poet cel stâng mlaștină din care curge scara rotunjită epurată urcare limburi de ceată par biserici trupul far fină îndurare liniștea dintr-o

avoir la frousse așa zic ei despre frică eu zic frou-frou de dantele voci dulci lipite de coapse alergă fără frică doamnă inima mea mă rog la tine , tu doar ai trecut frontierele toate albe,

au fost trei personage cu noi și cele trei pain au chocolat mic dejun a la française care voiau amor chiar în pântecul plin al nopții în timp ce premature les pains au chocolat se umflau

captura de percepții în dominicala după-amiază a faunului privirea prăpastie melancolică unde libertatea se lasă domesticită il lisse ses poils verbalizând dulceața lenii

împletiți unul cu altul cu ochii plecați departe amestecul zilei desface, mă iubește nu mă iubește, petale realitatea orașului e ținută ,de unul dintre ei, pe brațe ochii lor împletesc departe

mă urmărește un șobolan mecanic programat pentru ură malgre lui zâmbesc chiar în locul de atâta ploaie lucios printre aburii ridicați din gurile trotuarelor mă urmărește avec sa rage de mots

ploaia face din mine teaca pentru iubiri rămase la stadiu de muguri aici e un aprilie feroce eu îți scriu din vise scot un ochi împăienjenit miezul lui nu dăruiește nimic o lacrimă imposibilă

nu mai am cuvinte cerul deschide avid gura lui neostoită cum primele dăți ale dragostei caut cuvintele ele sunt peste tot eu sunt de asemenea să știu vorbi din nou învăț rebeliunea

la marginea aripilor lui șobolanii orașului rod răbdători noaptea mirosul lucios blana dinții întinse toate despărțitoare de lumi multa saliva a dimineții rochie de mireasă blocurilor de

joc un joc nu al meu uneori văd cum lovesc zidurile cu pumnii poate că sunt singură atunci cănd ceilalți se țin atât de aproape cum de bărbatul acela mă privește duc viața unui joc nu al

jocul nepășit încă în drepta se traduc ilizibile scripturi în stânga lacul cu ochii de nepătruns din care trebuie să ies unda m-a prins o dată sfârâitoare undă în dreapta locuțiuni

știam iubirii să-i atârn de gât capteur de reves împreună azi lucrurile capătă lumina lor obișnuită privirea sigură ca un suflu mai viu mai înalt inima liberă se întoarce acasă gândurile

traducerea jocului ține rusalcele cu rochiile plecate pleoape brodate cu roșu cortine căzute peste jocul traducearea jocului infiltrată în joaca de pe rosătura spiritului cicatrice lungă

tu veux agir sur le réel quand lumea se transormă în urzici cu ouă ochiuri quand io-mi scutur părul de gânduri povestea noastră a ținut pâna la soarele negru până înspre mângâietura de pe obraz

azi mi a fost frică dorința profundă de a peregrina încuiată limbajul acelor pași nevăzuți doar inima mea le știe stepa răsărită pe arcada unei țeste gânditoare rasa de călugăr din

poezia își face catrafusele fomeie capricioasă părăsirea muzului îmi vine să zic a mânzului i-a tăiat pletele aseară liberă, voi să fiu Una multiplicității poeților nu mai oglindesc sila și nici