tristesse volontaire

stau în întuneric gâtul subțire al zorilor neivit mă doare o dulceață acră curge din gura amintirii reiau întunericul pe dos caut caută! număr răbdările brusc deviate spre ițirea luminii bălți de ploaie lucioase îngerul de plastic mănâncă neîmpăcat din burta orașului pe cei buni și pe cei răi pun întunericul în straturi pe etajerele din casă brațele îmi strigă despre un soare arzător speranță uitată