Luna Tudor

venea toamna cea deasă, încâlcită precum n-aș fi putut nici s-o imaginez atâtea ramuri dezgolite brațe-ndoliate ce s-au întins spre pământ, toamna se ruga păgân, s-o iertăm toamna se ruga

Bine ai venit în cursa mea, aici ai instrucțiunile, sunt scrise într-o limbă ce n-o poți descifra e a sufletului meu, hai să nu ne pierdem timpul prin dicționare de dragoste cuvintele oricum nu se

nu știu nici cum nici când nici cine mi-a spus azi copacii vor înflori te vor săruta licuricii șopârlele îți vor spune povești azi ești doar tu un univers și doar azi și doar tu aveam șapte ani

pornise. aștepta un verdict însă nimeni nu avea să i-l dea eram prea mult eu sau era prea mult din ea ademenitoare, îmi stătea în vertebre, un înger sau o târfă perfectă două caste într-o

azi ploua frumos peste mine și m-am îmbrăcat încet în mirosul de ud lumea toată părea însetată și însetat am tras din țigară, cerul se rotea în gravitația fiecărei picături, orașul se construia

metafore se ascundeau la fiecare pas un motan torcea cald între coastele mele și nu înțelegeam de ce spune-mi de ce spune-mi tu de ce mă ascunsesem adânc în mine și sufletul încremenise în

Îmi venea să opresc oameni pe stradă, să le spun cinstit, în față să-i privesc, să-i privesc cu adevărat, și să le spun că vreau să fug din acest oraș, că vreau să ascund acest oraș undeva într-un

aproape de miezul nopții împătuream pijamaua cu buline roșii tu nici nu cred s-o știi mirosea a somn, a cald și culcuș între perne, motivație de-a deschide fereastra spre afară, cînd liniștea

cine aș fi aș fi un motan somnoros răsfățat aș fi un copac plin puternic înalt o noapte întreagă aș fi, din primul moment, aș fi un popor, o civilizație istoria cuiva, sau poate un manuscris aș

de-un galben bolnav prin vene îmi bate soră cu vântul din frate în frate, toamna - un joc nemilos de culori - noaptea-ncărunțită încă din zori atunci, se rupe din mine, întâi se mai

știu că așa ai învățat la școală dar ascultă-mă, nimic nu e exact și nimic nu e de stăpânit 2 și 2 nu fac mereu exact 4 așa cum tu și cu mine nu facem exact o pereche mereu mai rămâne o lipsă,

un strain matura toamna pe strada asta pustie mereu si frunzele aveau mii de suflete parcă mă durea risipa asta de frumusețe aproape la fel de mult precum golul fără de anotimp dintre coastele

cât de frumos poate fi spusă o poveste de dragoste? noi doi am crescut unul într-altul. te-am iubit cu toate sufletele mele, te-am iubit pe de rost. tu. un cuvânt din două litere de care mă

Lili, vino să-ți sărut genunchiul, te doare? lăsă-mă să amestec cafeaua fierbinte în sângele tău, când te am să-mi miroși a dimineață, a somn întrerupt... îmi spuneai aseară tot

îmi amintesc ochii tăi: două confirmări ale realităților noastre completând atât de armonios diferite doi oameni porniți într-o căutare precară a celuilalt pe când îmi amintesc și râsul tău

Tu nu te vei întoarce niciodată ca apele tulburi ce coboară din basm, ca primăvara asta cu gust de ploaie înceată ce-mi tremură prin vene pe când sub ochii mei îndoliați un gol uriaș se

Cod portocaliu în oraș. Pe străzi, de la praf. Sub tălpi, îl simt: lacrimi cristalizate în ciorchini mici de lut, sau doar uitarea-n propriul pământ. Cum și de ce, și de când până când,

tălpile sunt reci și mici pe podea e un copil cu ochi de copil cu genunchi de copil și gene-nrudite cu somnul ea dansează singură cu palmele deschise spre fereastra deschisă spre noaptea

într-o zi voi scrie despre un cântec așa cum voi scrie și despre o lume și despre oamenii pe care-i iubesc sau pe care-i urăsc despre construcția unei zile eterne (pe care o aștept) din alte zile

tu ai vândut marea. în ziua în care am băut soarele și ardeau toate vocile din sângele meu cerul era plus infinit tu tu ai vândut marea buzele mele crăpate mi le-am mușcat în deplin deșert ard