Irina Nechit

Stația din fața bisericii urcă în troleibuz strada se încolăcește în jurul roților vitrinele iau metroul magazinele intră în genți piața se face sul în urma polițistului semafoarele se cațără în

Aștept cele patru vânturi să-mi aducă mirosuri din pădurile tăiate cuvinte rămase după cutremure și incendii ecouri de pași pe coridoare albe zvon de nervi încordați Arăt ca o umbră dar sunt

La ieșirea din farmacie ne-a zâmbit președintele la intrarea în supermarket ne-a zâmbit opoziția câinii vagabonzi învață să zâmbească privind șiragurile de dinți albi tipăriți pe hârtie

ce femur lung ce braț încordat ce înghețată mare între degetele tale te-ai legat strâns cu cordonul poalele trenciului coboară spre glezne treci repede prin piața operei ai oase tari nu duci

Carnea limbii atinge carnea de pasăre pumnii se desfac în așteptarea primului cuvânt Fulgul de cenușă trece dintr-un colț al gurii în altul Cine va rupe tăcerea va pierde pariul O plasă

Primăvara asta copacul perfect i-a dezamăgit pe îngerii care pluteau nedumeriți în jurul lui așteptând să se desfacă florile roz, să se prelingă nectarul pe marginea cerului. Mugurii n-au mai

Pereții înalți și-au adus aminte de temelia îngropată în pământ un bărbat scrie: îmi place să văd lacrimi pe umerii tăi lacrimi pe sânii tăi lacrimi pe fesele tale rupte de realitate nu-mi pot

Buze încălzindu-se cu fum de țigară hulubi zgâriind acoperișul verde parc transformat peste noapte în cimitir de roze anunțuri încleiate strâmb pe case avariate frunze reci făcându-se praf sub

Azi ne-au adus o bolnavă ruptă din soare de-acum încolo vom avea grijă de plămânii ei de stomacul ei cu pereții subțiri vom alunga norii din salonul ei vom șterge praful de pe toracele ei. Încă

În rapidul murdar mă gândesc la râul Prut la albia lui îngustă și la apa somnolentă în care mama și tata se spală cu săpun. Ce-ar fi să nu mă mai întorc niciodată sub salcia unde tatăl meu ud și

A intrat o fiară în răcoarea bisericii cu nările a căutat-o pe Maica Domnului văzându-i veșmintele aurite s-a ridicat în două labe în fața Ei. Un stol de hulubi s-a izbit de

uite zac pe tavă cu un măr în gură nu mai am măruntaie nu mai am nici dinamită în creier nu-mi flutur coama blondă nu-mi desfac pumnii fierbinți în care îmi țineam ochii ferindu-i de privirile

Tot mai ștearsă cerneala cu care mama îmi scrie despre păianjenii cuminți încleștați de ferestre despre țipătul unei ciori tinere săgetate de o durere ascuțită în creier despre negustorul de

O pădure vine spre pământ. Cine o privește crede că a descoperit o nouă înverzire. Numai noi știm cât de înalți sunt copacii. Numai noi am rămas în pădure. Ultima lumină se stinge lăsând

Bacteriile scriu memorii pe hârtiuța de un leu dimineața devreme paltonul cade încet de pe umerii diluați cu apă de colonie acum bate vântul printre arterele mele sub pieptene tremură creierul

acum cioara simte o privire își ia zborul planează deasupra capetelor grele însoțite de baloane limpezi, tu scoți un hulub din mâneca verde și trei papagali din cealaltă mânecă îmbibată de