Poeme cu bacterii

\"păsările trezite în toiul nopții începură să cânte\".

Un cîntec antediluvian.
Plăcut mult.

1.
- Memoriile scrise pe lei ca urme explicit lăsate de trecătorii umpluți de bacteriile purtătoare de informații asemeni unor chip-uri biologic reproductivi.
- Diluarea umerilor cu apa de colonie ca formă de protecție, nu prin luptă, ci prin evadare din calea bacteriilor văzute, cum spuneam mai sus, ca metonimii de indivizi cu picoarele în număr de două.
- Urmează o psihoză generalizată generată de un pieptene cu gust de realitate exasperantă într-atât încât să te autoanatemizezi, respingând orice idee de supunere în fața altcuiva, în cazul dat, se pare că e vorba de Dumnezeu dacă e să credem \"lumânărilor\" și \"îngerilor\".

2.
- Aliterația „V”-ului e ucigătoare.
- Un ospăț de zile mare cu specilaități oferite la departamentul de „alimente de supt”, impune o delicatețe brutală a unui înfometat venind din lumea viscolelor, revin cu ideea de psihoză.
- Jocul degajat cu „mov” și „liliac” și trecerea înot a apei sâmbetei după vineri continuă suspiciunea mea de delir generalizat

3.
- Unul marin-celest la prima impresie, „stânci subacvatice”, „norii plutesc pe cer ca o flotă împărătească”, „Ce simt apele când încep să strălucească în zori?”, dar „Puntea pe care stați legăna-va
trupurile voastre până în ceasul de pe urmă?” sparge monotonia într-un fel dorită, anunțând un sfârșit.
- Apare „omul ud” și clănțănitul dinților lui amintește de un sindrom pre-mortal, confirmat de „ carnea îl durea pielea i se zbârcea”.
- Finalul e de-a dreptul mângâitor, cu o umbrelă smulsă din mâini, o deschidere în față și păsările trezite în toiul nopții care cântă ca o alunecare în sus, prin vocile efemere ale penelor.


Cu drag,
Constantin


P.S. Nedumerire, ce e cu \"C\" de la final!?

Ca într-o povestire a lui Marguez. Cum să rupi contractul cu îngerul? Și bacteriile de pe bancnota de un leu, mercantilismul ce legătură are cu el? Cu mâinile celor care au atins-o.