A venit marea

și imaginație. Iată cum din gesturile mărunte se ivesc gîndurile mari. Inspirația nu are limite, praful poate astfel deveni mare.
LIM.

cand marea rasare in propria camera inseamna ca acolo este o samanta care a dat rod. inceoputul exprima familiarizarea cu noul \'\'fenomen\'\', convietuirea cu el.
mi se par in plus doar versurile\'\'Am chemat-o și a venit /m-a găsit cu o cârpă în mână\'\' - pentru ca rup cumva din atmosfera creata pana atunci. incearca sa citesti fara aceste doua versuri.

/Ființă de uscat
am șters atâta praf
încât din el pot face
un continent./ asta mi-a placut mult:)

mie mi-a plăcut, cu preponderență, ultimul vers: Pe scaun stau ca pe o stâncă.
Această mare va sări în aer
când voi sări în ea.

Admir anume capacitatea poetei omeneasca de a crea reprezentari, de a crea din percepții cu sentimentul , și marea , care poate încape toata in camera ta de zi

o poezie de o eleganta adîncă

Poemul tău este ca o lecție de scriere de poeme. Îmi place mult, desigur grupajul de versuri remarcat este năucitor de curat. Felicitări!

eu salut schimbarea. mergi aici pe captare, pe economia de mijloace, pe apercu (cu sedila de rigoare), fara sa uiti de interioritate si fara poetizarea aceea riscanta, care sa blegeasca.
adica fictionalitatea este coerenta, discreta, dar suficienta de directa incat sa soarba cititorul din prima.
as mai citi cu placere texte pe structura si cu intentia acestuia. ce zici?

suficient de... ca ma si emotionai.

am uitat sa precizez ca subtitlul imi pare superflu, mai ales ca textul e scurt si ii trebuie un final care sa nu fie anuntat din capul locului, asa cum o face subtitlul.

aceasta mare va sari in aer / cand voi sari in ea

am umblat vreo doua zile cu versul asta in gura
cand il citisem, acum un an. il spuneam tuturor
e rupator, jos palaria.
restul textului parca-i mai lejer, mai cumincior

frumos titlu, chiar că te cheamă să te arunci în text,
si constructia ludică a textului imi place, dar ultima strofă mai trebuie lucrată, e o repetitie supărătoare acolo \"Această mare va sări în aer
când voi sări în ea.\"
+ repetitia \"Această mare\" s-ar fi putut evita la o minimă corectură
(n-ai șters praful bine! :)

doar câteva versuri scrise bine pot fi egalul poeziei mari, spunea cineva.
și iată confirmarea

*Pe scaun stau ca pe o stâncă.
Această mare va sări în aer
când voi sări în ea.*

un text rostuit atent
dintr-o zbatere de-o clipă...

stimă și considerație,
teodor dume,

simplu si frumos scris, dar singurul care mi-a atras atentia, pe ziua de azi, dintr-o mare de poeme.

Vă mulțumesc din tot sufletul!
Mai târziu revin cu detalii.

Multă poezie în continuare!

Tamara,
simplu, odihnitor, ca orice pohem care se respecta.

Ființă de uscat
am șters atâta praf
încât din el pot face
un continent.

îmi amintește de miturile povestite de Eliade, acolo unde, dintr-un fir de nisip din strafundurile mării, Dumnezeu vrea sa facă pamantul.
apoi
finalul e tulburator
citesc recitesc

Pe scaun stau ca pe o stâncă.
Această mare va sări în aer
când voi sări în ea.

cu drag
angela