ioana negoescu

nu mă gândesc la nimic. mi-am dorit foarte mult să-mi iasă chestia asta. să știi că e bine. sunt liniștită dar trupul meu e o pacoste un fel de bolovan legat de gâtul nu știu cui.

în noaptea asta o să scriu un poem de dragoste. o să las zăpada să crească până la cer până la tine la capătul lumii o să inventez un cuvânt un emoticon un semn ceva ce să-ți spună că plâng

Numele meu e ioana. Îl scriu cu i mic. Mi se pare mai expresiv, mai aproape de linie punct. Aiurea, nu știu de ce mi se pare că i mic e mai aproape de mine sau de pământ. Anyway, am întârziat la

trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit. am luat provizii. o stea a căzut pentru noi. în fiecare noapte în salon se împușcă un cal. am orbit. încă nu au

nu mi-ai spus că ninge. am aflat din poemul unui bucureștean  am aflat că ninge peste ziduri.   toți acești oameni singuri căutând în podurile caselor amintiri înghițind teama înghițind

sunt aici ca să-mi spun numele. cu voce tare cu cântec clar și răspicat. sunt aici să urlu să plâng să car în brațe cadavrele dimineții să visez ca un câine să respir doar din când în

nu știu cine zicea că singurătatea se sfârșește întotdeauna cu o crimă. oricum singurătatea mea naște alte singurătăți. ea crește exponențial. apucă lama mi-o atinge de obraz. îmi face semne cu

m-am trezit cu gândul că locuiesc într-un câine. azi e o zi din aia cu o mie de intrări și nicio ieșire. nimeni nu strigă în afară. fiecare e pentru el. am citit ziarul în lift. sunt atentă

te iubeam așa fără să știu prea multe despre tine. un nume pe care l-ai fi putut inventa. câteva poeme. un roman în manuscris niciodată publicat. o voce la un telefon în plin trafic. în orașul tău e

într-o zi am aflat că ai murit. nu-mi amintesc de nicio lacrimă. nu ploua. nu nimic. am primit vestea fără să clipesc. soarele apunea ca oricând. câinele galben dormea. portarul asculta meciul la

am întârziat. timpul e ca un păianjen cu cruce. mă gândesc să număr încet. ceva se repetă. azi a plouat. mi-am pierdut umbrela cu klimt. azi a plouat. era un sfârșit în mine ca și în

știm amândoi că nu se poate face nimic. am citit monte cristo. am citit tom sawyer. am trecut de o mie de ori prin pasajul vulturul negru. am stat ore întregi pe malul crișului fără să scot o

eu nu țin minte decât ce-a fost frumos. nu țin minte că într-o noapte ai orbit nu țin minte că m-ai strigat cu alt nume nu țin minte moartea știu doar că era toamnă oamenii existau ca niște

am citit un poem. nu am mai citit nimic de atunci. poștașul aduce vestea aceea despre tine eu nu mai citesc scrisori. nimic nu mă poate atinge. duminică aflu tot felu de chestii direct de la

a meritat clipa aceea în care din întâmplare sau din orice altceva tu ai rămas în mine carnea mea a înflorit am plâns în același trup am sărutat secunda încremenită în noi am înfrânt

m-am gândit să ies de aici. doar o singură clipă m-am gândit că ar fi ok să plec în zori așa cum sunt. în pijama și papuci. aș putea să te strig în mijlocul străzii în fântâni pe câmpii în

degeaba am citit toate teoriile tale despre respirat. aici lucrurile se petrec altfel. e vineri seara. au închis cantina. portarul se uită la un film de dragoste și lăcrimează pe molton. de undeva

și nu am nici o urmă de-ndoială că toamna asta va cădea în noi reinventându-ne din moartea ei domoală, însămânțând în somnul nostru ploi. orbeam cu toții fără să o știm, orbeam și-în fiecare

acum nu mă gândesc la nimic altceva. mă gândesc să respir. îmi vin în cap tot felu de motive pentru a lăsa baltă toată chestia asta cu supraviețuirea. aș putea sau nu. habar nu am. toată tristețea

poate că nici nu ar fi nevoie să vorbim. ar fi de ajuns coridorul de sunete dintre trupurile noastre lucioase. poate că nu aș mai scrie mii și mii de poeme din care să nu înțeleagă nimeni nimic.

cineva îmi fură tălpile când dorm. cineva îmi fură globii oculari îmi fură linia vieții din palma stângă. n-o să-ți vină să crezi ce greu e aici noaptea fără tine singurătatea se coace în

nu știu cine ești. de ce încremenești în mine în fiecare clipă. de câte ori orbesc te simt cântând mai departe un imn. ceva ce se întâmplă cu tine mă incită mă aduce în pragul disperării în