Texte în proză

trenurile au mersul lor. toate lucrurile au mersul lor. doar eu aștept aici cu tendoanele secționate. -Ai șters pe jos în 15, fă? - Când naiba vrei să șterg? S-a căcat ăla din 20 în tot salonul. Am

INioana negoescu

0

0

am inventat un înger și l-am așezat cu spatele la perete. apoi am scris despre asta și îngerul a încetat. peretele a rămas tot acolo în mine strălucind. azi am ucis un cireș. Ambulanțele sunt

INioana negoescu

0

5

Numele meu e ioana. Îl scriu cu i mic. Mi se pare mai expresiv, mai aproape de linie punct. Aiurea, nu știu de ce mi se pare că i mic e mai aproape de mine sau de pământ. Anyway, am întârziat la

INioana negoescu

0

0

dimineața se împrăștie în prea multe schije care nimeresc aiurea în gândurile noastre. pe coridor M își ferește privirea. o văd atât de subțire, minusculă între pereții memoriei. ceva i-a răpit

INioana negoescu

0

2

mă întreb ce naiba caut eu aici. probabil că și M se întreabă același lucru. afară s-ar putea să fie aerul. aici ne respirăm unii pe alții mușcând din setea de libertate, din colțurile proaspăt

INioana negoescu

0

4

mor și eu cu M, dar moartea mea rămâne lipită pe un perete ca o fereastră oarbă. pe-acolo el iese în plină febră afară. să nu răcești, îi strig în urmă, ia-ți și tu o vestă ceva. spune că nu. dar

INioana negoescu

0

0

Zâmbetul lui M s-a lățit peste toată asistenta șefă. Ea, roșie, în plină vârstă de mijloc, deschide glumele ca pe niște umbreluțe pe care le rotește apoi prin salon în timp ce plesnește fesierii lui

INioana negoescu

0

0

M construiește clipe cu fiecare pas. pașii lui sunt de plumb. îi trage după el învingând secunda aceea despre care nu mai vorbim. are chipul brăzdat de urmele cheloide ale dezastrului. are asprimea

INioana negoescu

0

2

ziua aceasta pare a fi din metal. zăngănitul ei mă urmărește pe trepte, în lift, printre paturile de fier paralele și egal spațiate. M se ridică puțin pe coate și mă privește de parcă m-ar dezghioca.

INioana negoescu

0

0

toată ziua M a aruncat în mine cu bomboane. stătea cocoțată pe picioarele ei de fier și râdea întruna ca și cum numai asta ar fi susținut-o în aer. plutea ștrengărește pe deasupra noastră călare pe

INioana negoescu

0

3

sfârșesc prin a mă spânzura de un clopot. nu pot să merg decât într-o lume a picioarelor. respir în lumea plămânilor. fac infarct în lumea inimilor obosite. la capătul realității e un nod

INioana negoescu

0

2

la prima oră am lăsat aceste întâmplări să tragă șapte piei de pe mine, să-mi mănânce suprafețele. foamea lor trebuie hrănită cu descuamările noastre. e liniște în miezul lucrurilor. stau în lotus

INioana negoescu

0

2

A fost odată ca niciodată un cal cu totul și cu totul albastru. Acest cal credea despre el că este un cal fermecat, dar în afară de a fi albastru nu era cu nimic diferit de alți cai. Era chiar foarte

INioana negoescu

0

2