cerbul

ziua aceasta pare a fi din metal. zăngănitul ei mă urmărește pe trepte, în lift, printre paturile de fier paralele și egal spațiate. M se ridică puțin pe coate și mă privește de parcă m-ar dezghioca. de la picioare până în creștet. se oprește o secundă prea mult cu privirea undeva pe trupul meu. nu mă gândesc unde. M umple salonul cu vocea lui. îmi dă bună ziua. mă întreabă cum mai sunt. bine, îi răspund încurcată, dându-mi seama că eu trebuia să-l întreb asta. în timp ce-i iau reflexele se preschimbă-n oricine. îmi simt venele prea vizibile și fragile gata să izbucnească în sângerare. mă strecor prin spațiul dintre mine și privirea lui M. niciodată nu mi-a fost teamă de el, dar mi-am dorit mereu să nu văd dincolo de brațele puternice ale acestui bărbat, să nu aud mai mult decât tunetul vocii lui. reflexele-i sunt abolite. multe dintre spațiile lui sunt abolite. la sfârșitul programului mai trec prin salon. M e acum un cerb prăbușit sub o clipă de plumb. gata, îmi spune pe un ton ambiguu care nu mă lămurește dacă e o afirmație sau o întrebare. da, îi spun și eu, gândindu-mă că nu mai contează acum dacă e o întrebare sau nu. spațiul miroase ascuțit a urină de cerb. acum știu că aici e teritoriul unui coșmar în care mă voi întoarce mereu.