în fiecare noapte ascultăm jazz

Incep acest comentariu exclamand: Ce bine-ti sta singura!(in creatia poetica, bineinteles...)
acest vis straniu ce duce la ideea de ermetism poetic m-a fascinat. Ei nu chiar eremtism, dar este o poezie \"lasata dificila \" ceea ce sporeste misterul si frumusetea textului. Felul in care ai construit bucata cu bucata din acest intreg imi intareste ideea ca e unul din cele mai bune pre_texte ale tale. ai mizat pe imagini este evident, pe imagini cu impact puternic cum ar fi: \"din patul nostru conjugal
cresc ierburi ciudate pe care le amestecăm în creuzetul fiecărui vis.\"
Am surprins de asemenea acutul sentiment de frica, de teama, ca pasiunea fizica a murit, ca apar \"erectii involuntare\" si copii nenumiti.
Insa acest poem este si un strigat de dragoste de regasire a ei.
Acest text merita cu siguranta sa fie citit si mai merita un semn de recunoastere, pe care eu, cu bucurie ti-l ofer.
incantat sa te citesc
Costin

Ioana cred ca trebuie sa o spun si gata... iubesc poezia scrisa de tine, imi place in mod deosebit.
\"înnebunind fără atingerea ta eu îmi desenez în pântec un copil fără nume. mă rog apoi cu rugăciunea lui
de nenăscut să găsesc un sens acestei întâmplări...\"
Desi asezata intr-un registru mai aproape de reverie poezia aceasta contine o intensitate a trairii disimulata in mod fericit dincolo de suprafata literelor... imi place cum ocultezi sensurile fara insa a pierde din autenticitate.

ioana, ai innebunit lumea cu textul tau asa de frumos scris ca ma bucur de parca eu l-am scris:)

personajul tau este impartit intre doua lumi, pe muchia lor, totul tine de doza...

frumos, feminin, senzual, dureros, felicitari!

</i>... uneori mai visez învelindu-mă ca o gogoașă de mătase o femeie nevăzută pe stradă cu ochi triști și buze senzuale irizând până dincolo indescriptibilul \"în care noi călătorim prin moarte fără să ne atingem\" și mă rog să nu mă trezesc niciodată sub oglindă ... în ultima vreme am învățat să-mi port timpul legat în spatele căruței, să nu mai poată latra de oboseală gândurile \"noastre verzui\" ... în căruță au început să crească \"ierburi ciudate\" fără atingerea ta și îmi imaginam un moment liliputan de singurătate lângă rugăciunea lui generând suprafețe și catene alăturate celor două spirale ... înălțam din umeri pata aceea în formă de aripă cu linii frânte peste ochii închiși dar nimic nu avea chipul meu și ... te luam de mână, căutam un detaliu inițial cât să-l putem ține în palme și pășeam decupând litere doar să nu fim expulzați, uneori într-o parte, loviți probabil de viață ... esențe și energie ... frumos, frumos ... la bună citire / veghere :)