post-it

la prima oră am lăsat aceste întâmplări să tragă șapte piei de pe mine, să-mi mănânce suprafețele. foamea lor trebuie hrănită cu descuamările noastre. e liniște în miezul lucrurilor. stau în lotus un timp. îngerul păzitor își tot face treabă în jurul meu. ora 6:30 am uitat când e ziua lui. acum îmi dau seama cât de puțini oameni ating. poate că și lor li se iau cele șapte piei. poate că și eu sunt numai o întâmplare. nici atât, ar spune acum. de fapt îmi place când el îmi spune că nu exist. îmi place că mă scoate din iluzie cu un singur cuvânt. ora 8 îngerul păzitor se plictisește și mă aruncă în apă. sau în mașină. sau în fața trenului intercity dintre orașele noastre. mimez disperarea. niciodată nu am mimat orgasmul. am avut noroc. ora 8 și ceva picioarele mă duc singure ca niște vaci care știu drumul spre casă. o să ajung undeva unde lumea nu are picioare și întâmplările au ajuns până la carne, până la sânge, la mamă, la tată, la embrionii lor blestemați. îmi proptesc un zâmbet pe chip. salut. îngerul rămâne la poartă. M e aici cu ochii ei în flăcări. mă arde o clipă, dar mă clătesc repede numărând bucățile albe de faianță. între timp pacientul din salonul Nr.1, M, are un tată adevărat care l-a scos dintre fiarele contorsionate ale mașinii. apoi i-a dat sângele lui. mai apoi l-a născut în vana cu apă termală învățându-l care sunt părțile corpului. M vorbește în consoane ciudate. doar tatăl lui știe ce spune. mmmnnnnttttttt, spune el. și eu te iubesc, îi răspunde tatăl. într-o zi M m-a privit doar o secundă în ochi. am aflat ceea ce tatăl lui știa de la început. M e închis acolo în el. hai să-l scoatem afară la lumină, mi-a spus. hai. și i-am arătat lumea. și lumea se amesteca în el cu ceața morților. apoi i-am arătat că durerea e doar un coridor de trecere. apoi a scris t a t a , de mână. apoi a scris M. apoi i-am recitat „scrisoarea a treia” și l-a văzut pe eminescu zâmbindu-i din spatele memoriei. cuvintele se rotunjeau în cântec. M are un tată care acum e foarte obosit, dar M îi zâmbește. unii spun că râde prea mult, dar eu știu că are motive. ora 14 îngerul mă ia de la poartă și mă duce în copilul meu. rămân acolo până mâine când mă întorc să inventez o nouă zi pentru M. miezul nopții am uitat când e ziua lui. am uitat că nu exist. mă trezesc în toiul nopții alungându-mi trupul din vise.