ardeau icoanele

Mie imi place tot poemul. Tot. E fascinant, de mult timp n-am mai citit ceva asa de frumos curgator ca acest text. N-am idee dupa ce poem e scris si nici nu sunt curioasa, pentru ca nu il citesc pe VM, dar nu asta conteaza. Ce conteaza e ca ai scris un poem minunat, bun de pus pe muzica, un poem dintre cele care rezista timpului. Chapeau bas!

asta ca sa imiit celebra ta replică. ciudat, bogatia de aici nu vine din rima si totusi fara ea cred ca nu era asa frumos. asa cum spune Alma, e un cîntec aici, e o duiosie curgatoare care nu s-ar fi lasat surprinsă fără rimă. pe de altă parte, am remarcat cît de frumos ai compus fiecare trăire, si modul de metaforizare lejer dar atat de ingenios si placut sufletului, fiindca acolo am eu urechea pentru aceste acorduri. te-ai ferit de alaturari simandicoase, ai preferat să plutesti din cuvînt in cuvînt vorbind despre dragoste in limba romantei, dar nu mi s-a parut nimic in neregula, cu exceptia unui veac nebun si efemer, dar trec asta cu vederea pt rima. Nu stiu ce as mai putea zice, in fata frumosului e mai bine sa taci.