Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnaljournal

ai venit

p s i

2 min lectură·
Mediu
trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit. am luat provizii. o stea a căzut pentru noi. în fiecare noapte în salon se împușcă un cal. am orbit. încă nu au ajuns la noi. nu se poate spune că suferim. eu nici nu mai plâng. tu ai un zâmbet de învingător. o singură clipă am simțit că ești tot acolo. o singură clipă ochiul tău a alunecat în mine ca atunci demult când nu aveam nevoie de cuvinte. nici acum nu avem. orice spunem e împotriva noastră. nu spun nimic. timpul trece oricum. nu e nevoie de cuvinte pentru asta. suntem învingători. aștept să se termine să nu mai fie nevoie de altceva. să mă întorc acasă. aștept. nu-mi mai pun întrebări. realitatea se mută între lumi. o parte mă mușcă de suflet. învăț într-un mod forțat cum să mănânc din carnea ei grețoasă. dar nu mai e mult. totul se termină repede. ai devenit o pasăre de sticlă așa cum ți-ai dorit. un fel de fragilitate ciudată îmi sparge venele. mi-a fost suficientă clipa aceea de mirare. tu nu știi că privirea ta urlă. ai venit. nu am putut să-ți mai spun nimic. te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai există. în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci.
034664
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
228
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

ioana negoescu. “ai venit.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/13919056/ai-venit

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@vasile-munteanuVM
Distincție acordată
Vasile Munteanu
iată esența definitivului. a deplinului. a ceva ce nu mai poate să devină. iar acest deplin nu poate fi numit. orice cuvânt în plus îl deformează, se rostește \"împotriva noastră\", pentru că suntem arestați în viață și deja condamnați. suportăm tot ceea ce ne oferă această realitate pentru că noi aparținem alteia, în care separare nu există.

cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu
0
@ottilia-ardeleanuOA
Ottilia Ardeleanu
Textul acesta îmi dă impresia că tu ești medicul ce readuce la viață (“trupul meu nu are nicio legătură cu mine. locuiesc în tine în trupul tău amorțit”), care își face atâtea griji pentru revenirea pacientului și așteaptă atât de mult să se întâmple, încât, atunci când acesta își revine cu adevărat (“ai venit”), exclami: “te-am așteptat prea mult. venirea ta ca și moartea ta nu mai există.”. Este ca și când nimic nu mai poate fi schimbat în starea de lucruri, în existența proprie, după cum prea evident o spui: “în mine nu mai poți să vii. din mine nu mai poți să pleci.”

Un poem delicat, despre lucruri nu foarte delicate!
Ottilia Ardeleanu
0
@ioana-negoescuIN
ioana negoescu
Vasile, realitatea în care separare nu există...a constata că nu noi suntem cei care schimbă ceva. Comentariul tău m-a pus pe gânduri. Îți mulțumesc mult.

Ottilia, ai descris textul dintr-o perspectivă interesantă. Mulțumesc.
0