Ioan Postolache-Doljești

irişi petunii şi trandafiri pe mormânt o zorea dintr-un bob de nu se ştie de unde venit ţi se-nfăşoară pe cruce cu florile deschise ca nişte ochi albaştri privind către cer aprind lumânarea de

la hanul virtual şi fără taxă la intrare, visând la faimă, vine fiecare cu numele fără-nveliş carnal. trăiri adevărate sau de gând, interesante sau cu iz banal, sunt matriţate în cuvinte, material

hei ce ți-am spus tu nu că așa ceva nu e posibil nu e corect pe naiba corect și cu bicicleta pe sârmă de mergi tot ți se va spune că n-ai echilibru dar vino pe zbicite poteci pe mal în amonte

aluatul ăsta căruia i se spune viață frământat e din pulberi stelare și apă de dor dospit de lumina țărânii să-l coacă pe dumnezeu pâinea noastră cea de toate zilele... de clipă furați din

tata plecase în preajma crăciunului definitiv era spre sfârșitul primăverii ghioceii clopoțeii viorelele barba popii își scuturaseră florile acum erau mixandrele bunghișorii ciuboțica cucului

balconul meu de la etajul patru la cea mai mică adiere de vânt se lasă mângâiat de ramurile salciei nu voi ști niciodată dacă nu cumva în ea e un suflet de femeie ce tot a crescut s-ajungă

închide ochii şi e grădină, pajişte, câmp, poiană, pădure. beţii de parfum, de culori, beţie de flori pretutindeni. creierul,stup fremătând de gânduri, albine din suflet rame de ceară

burlac înrăit lucrător la o bancă păr negru buclat aparent neglijent pieptănat ochi verzi părând blânzi dar șireți tenul curat și barba albastră de ras respectuos corp bine lucrat tip sanguin ce

virtuală gândită ori spusă de complezență în șagă de-aiurea de moft... reală pe fugă furată pe-ascuns vinovată tandră de iubire curată maternă paternă frățească

e numele porumbelului alb căzut secerat anul trecut pe caldarâm de pe cornișă la picioarele mele flasc amețit l-am luat om cu părul spre alb alergând cu porumbelul în comă prin mulțime s-ajung

şi ce dacă suntem mai puţin sau mai mult... eu sunt în ring vino şi tu trecând prin ecran în sala de bal cât tinerii obosiţi de bâţâiala în draci sunt la o ţigară afară sau pe internet

uzez de paralaxă uneori să prind inaccesibilu-n cătare şi-l muşc în şagă de urechi. în muşcătura de-alintare îşi simte zaua slăbiciunii şi minte cu neruşinare că-l doare, că nu-i, cum mie mi

Când primăria mi-a spus c-o să vină să taie bradul pe care tu, tată, l-ai sădit la nașterea mea m-a cutremurat gândul. Băieților cu frânghii și drujbe le-am spus că e o glumă proastă dar mai apoi...

veni-vor zăpezile nămețind tăcerile frunzelor moarte. mă voi lua, așa, în brațe ca pe un prunc zvârlit pe terasament din trenul vieții. oblojindu-i rănile și strângându-l la piept îi voi arăta

țipate tăcerile-mi curg sânge și limfă în trupul vremelnic ca-n mers de bețiv încurc cărările gândului deștept și tâmpit în același timp nu vreau dar mă simt siguranța morții mă smulge din

ar fi putut sus pe tăpșan c-un pic de efort să-și ridice casă de piatră dar a ales din chirpici să o facă la poală de deal în susur de pârâu și cântec de luncă i-a plăcut pacea văii și

recunosc oare de ce atât de târziu c-am fost egoist în plăcerile mele poate unde eram prea tânăr și nu conta că-n tremol mângâiam mandolina sau că rupeam nepăsător că-l doare din sicomar o