Ioan Postolache-Doljești

viața mea cum a fost? o puțulică în rai la-nceput apoi codană pe plai pe cap purtând zi și noapte coroniță de vise ajunsă femeie regulată de toți părea nimfomană dar eu o cunosc de dorul

ce naiba-ți veni? nu vezi cât sunt de blajin în halat cu fesul tras pe urechea stângă privind pe geam cum ninge bălana? ce, doamne iartă-mă, îmi spui că-i o curvă, când eu o văd, cu apa ei

în fiecare dimineață (cred că deja e dependență) deschid fereastra să văd ce gândești ce mai spui ce visezi și aș vrea... dar pe pervaz frica mea e un mâț fără ochi care plânge îi dau cu pipeta

ieri a fost ziua pământului și pământul cu flori și copaci înfrunziți în soarele amețit de ninsoarea nebună își privea copacii dezghinați de furtună în geamăt de nori și de râme moarte surprinse

la ora trezirii văd prea mult alb în fereastră, nefiresc înaintea soltiţiului de iarnă. deschid geamul. totul e alb dar, ciudat, nu mai am acea tresărire de bucurie. oare copilul din mine-i

amăgitoare tăceri de cristal între noi "întâmplătoare" și prea dese întâlnirile furișe chemări în surprinse vezi doamne priviri două bile suspendate părem într-un halo de

iar am plutit în vis ca un yoghin îm transă de data asta fără să mă mir c-aveam pe mine doar capot de casă şi că aveam mustaţa rasă şi-o ţăcălie de emir în largul meu cu linişti de

... şi iată-mă-s pensionar la primul bal. sonoru-i dat ca pentru surzi, orchestra şi guriştii sunt pe val... dau ochii-n jur. la mese care mai de care, vorbesc şi râd în tremur de proteze, purtând

ia uite mă bagi în sevraj... specific femeii surprinsă în neputințile ei îți muști buza în încleștare de dinți până la sânge și-n gând mă înjuri ca la ușa cortului dar sufletul tău ca de-a

mi-aș fi dorit o iubire fertilă cu de trei ori gemănări măcar venind avalanșă să mă rup în bucăți pentru ei să uit că lumea e egoistă și lașă mi-aș fi dorit să-mi pot pune tâmpla fierbinte pe

la vârsta de-o ai (îmi toarnă o voce acid în ureche), ar trebui să nu te doară în pix că-i una ori alta. eu, respectuos: doamnă, sau domnule x, că fața nu ți-o cunosc, de unde îmi știi pe de

în "noaptea muzeelor deschise" am tras o fugă în Catal Huyuk apoi în Susa și Saqqara în Ur Micene Ugarit Ninive Babilon Amarna Qumran Constantinopol Nara Angkor...ruine toate ca-n noi cândva

sunt chestii din alea ca niște buline pe gând albe negre roz verzi movii nici nu contează important că dansează vals tango sau în draci șoptindu-ți visează viața o zburătoare sub cer... beat

să rămâi cum mereu ai fost, îţi urez, pârăiaş modest şi domol curgând pe hotarul grădinii. de trilul păsărilor din trestii să te bucuri, de porcuşorii şi zvârlugile, mici săgeţi de argint ţintind

unii trăiesc,alții mor apoi unii devin alții, și tot așa, de la alfa la omega lumii. între răsărit și apus foșcăială nebună, cocteil de iubire și ură, de altruism și crimă... și în astă

gata, voi regula tăcuta lună, e-o curviştină nicidecum virgină. doar în chiloţi aştept noaptea să vină şi spume-om face-n mare împreună... dar de stârnesc o pectorală-angină şi o merlesc? că

m-am rătăcit în mine de-o vreme. mă caut în inimă și-aud doar dupăiala cum fug. sub tâmplă mă strig. în zădar. tâmpla e antifonată de gânduri pâsloase. întreb ochii de m-au văzut. se uită în

e clar se pare c-am avut un somn zbuciumat cerșaful sub mine-i făcut ciuciulete mă culcasem cu mâna sub cap și mă trezesc cu ea bâjbâind pe perete alături locul e gol și e rece n-are rost să

eu la lopeţi şi ea la cârmă, doar greierii le cântă de pe mal celor două tăceri sub lună. pare că e din altă lume, conturul ei e indecis. poate suntem doar zămisliri de vis pe lacul nopţii

asta e și n-ai ce-i face, că nu vrei, ori că îți place, inima-i cățea-n călduri: lacomă, cu mii de guri ea înnoadă și desface, mușcă sau vicleană tace, da ori nu punând capace la