mi-aș fi dorit... ce mare păcat...

Ți-ai „fi dorit o iubire fertilă”, fecundă, ca o „avalanșă” de sentimente zdrobind sterilul, care se sustrage din „lumea egoistă și lașă”, neputându-se debarasa de duplicitar și umilințe, însă iubirea ta actuală e traversată de dileme, echivoc și incertitudine : „poate nu e târziu, cine știe”.
Dacă am putea da de capătul fericirii, atunci și iubirea s-ar epura de gelozii, fricțiuni și dispreț, însă așa nu putem să neglijăm suferința și nu putem „s-o luăm mereu de la capăt fericiți”.