ce întrebare, dom'le, ce întrebare...

viața mea cum a fost? o puțulică în rai la-nceput apoi codană pe plai pe cap purtând zi și noapte coroniță de vise ajunsă femeie regulată de toți părea nimfomană dar eu o cunosc de dorul mătăuzului nu s-a scăpat în portcuruți niciodată fertilă? cum să nu doar că de la coitul violent fetușii ei au fost avortați mamă nemamă cu țâțele pline fără minunea care s-o sugă în renunțări și frustrări o năucă a fost... viața mea? un poem scris de alții nu după consacrate cutume ci dadaistic urmă ascunsă de spumă și bale scurse de pe bot de coioți șacali hiene câini vagabonzi și de mama dracului ce alte dihănii... viața mea? un chibrit cu fosforul ars fâsâit zvârlit de dumnezeu neglijent în bătătura propriei indolențe... fac fețe fețe și-ar trebui să mă-npac cu gândul că totuși e-o chestie bună par la naiba normal cu fizic psihic instincte OK ce mai un veritabil ion catalizator în chimia clipelor care curg dar nu între mine și tine stimabile domn e o uriașă diferență drumul tău e-asfaltat al meu o potecuță cotită mereu printre dudăie de parcă un șarpe hăituit se târâie pe-acolo mereu... acum? acum mă întreb dacă sfârșitul e ici ori departe cine am vrut cine sunt și ce-oi mai fi și așa mai departe că toate au fost și sunt cam de-a-n ulea... misterioasele unde sonore captate din univers nu sunt altceva decât reverberațiile râsu-plânsului meu (poate și-al tău?!) ecou întors de spatele lui dumnezău zău zău zău...