în barca visului pe lac,

eu la lopeţi şi ea la cârmă, doar greierii le cântă de pe mal celor două tăceri sub lună. pare că e din altă lume, conturul ei e indecis. poate suntem doar zămisliri de vis pe lacul nopţii împreună. o ştiu de undeva, nu ştiu de unde. aş vrea s-o-ntreb şi nu-ndrăznesc, mă mulţumesc doar s-o privesc fără privirea s-o dezbrace de teamă să nu văd că-i ştimă. în nemişcare stăm de veşnicii doar ochi în ochi cu luna lângă barcă. cu mâinile căuş, încet, o ia în pumn, dar să mi-o facă. se sparge-n pumn şi curge licărind, plecând în cerc de unde... în şagă mă stropeşte-n ochi. eu râd. - mergem la mal? o-ntreb. ea dă din cap, a da, râzând... mă-nvârtoşesc şi trag grăbit la rame pe când păcatul mi se naşte-n gând... dar ce se-ntâmplă? ea rămâne-n urmă, stă suspendată între cer şi apă... eu mă lovesc cu botul bărcii-n mal, ea se destramă ca un nor de fluturi. pleacă. aud cum la cabană bişoneii urlă poate sunt speriaţi de vreo fantomă, sau poate de prostuţi ce sunt. nu mă aude nimeni şi-i imit privind la lună...