Ioan Postolache-Doljești

știu că e dar nu știu cât de frumoasă e lumea viului în care mi-a fost dat să exist mârșav aș fi s-o blamaz puteam să fiu sictirit încă din fază de ovul spermatozoid murulă blastrulă... dar am

viața a făcut să mă-nvârt în cercuri diferite în timp mi-am dat seama că lumea cu toate-ale ei e atât cât poate-ncăpea în mintea fiecăruia și că părerea mea poate sau nu coincide cu-a celui cu

toamnele astea ar trebui să fie la fel că-n fond și la urma urmei tipicul lor se repetă bunăoară soarele nu se mai uită în creștetul tău la amezi zi după zi parcă devenindu-i suspect chiondorâș

crucește-te minte de câte îți trec prin tine de-a valma îi spun îngrijorat să n-o ia razna mă faci de rușine ce naiba-s matur fii sită și lasă să treacă doar pulberi de aur în gândul cel

ce-or simți alții nu știu mie-mi crează o stare ciudată îmi pare că e resemnată dar poate nu ea are în albul ei răcoros atâta candoare și eu o dihanie plină ochi de păcate învâtr pixu-ntre

tot schimbi picior peste picior într-o rochiță transparentă pe banca de la poarta casei tale eu te privesc de peste drum făcând vezi doamne treabă prin ogradă o minge mică ai în mâini distrată o

ce o să spună lumea care lume complet necunoscut cel mult abia în ea de sunt un mare nimeni... e azi fereastra mea de timp lumină o crimă-ar fi să n-o deschid ce aer proaspăt ești... în

e clar se pare c-am avut un somn zbuciumat cerșaful sub mine-i făcut ciuciulete mă culcasem cu mâna sub cap și mă trezesc cu ea bâjbâind pe perete alături locul e gol și e rece n-are rost să

a câta oară o fi nu catadicsesc să mai aflu starea bizară o iau ca pe ceva firesc din decor surprins chiar uimit la-nceput sâcâit mai apoi de insistenta lui apariție ba ca un șut ba ca o frână

țimbale tobe lăute și corni în tumult... gladiator fără arme buzdugane lănci șișuri harpoane ori scut gol pușcă doar cu goglenderul viu în arena învingător vreau să fiu corul cântă aezii

numără-ți inimă bătăile-n gând tu suflet mulțumește-te cu puținul exiști în lumină de ce-ai vrea mai mult când totul devine rugină cu doi pumni bine plasați în obrajii căzuți poți lesne

iubito e sâmbătă azi e toamnă ziua-i mai scurtă și ceru-i mai jos mohorât prea aproape de noi o răsuflare venind de la pol ne sărută părul cărunt... mă privești cu ochii peștelui mort în neștire

te trezești și gata ziua e-a ta așa crezi te simți în puteri și fericit îți vine să fluieri cu zâmbet pe buze începi să o bâjbâi pe ici pe colo ca pe-o iubită o mângâi și-i șoptești la ureche

nu mai știu de-i azi ieri sau e mâine prezent trecut viitor totuna normală splendidă urâtă îmi pari plutesc alunec mă târâi zăludă e clipa piatră prinsă de tâmplă văd stele verzi din ochii tăi

înainte de zori de știri și de păsări mă furișez în cămara zilei pe vârfuri să bâjbâi ușor pleoapa închisă flămând ochiul să-l simt mișcându-se în pofta trezirii din toți doar tu nu știu cum

mohorâte zilele poate vor să le spună că-i seară că-i toamnă și că bătrâni se-apropie ireversibil de frigul suprem stând împreună vorbind fomfăit despre artroze scleroze aritmii de mușețel lemn

plouă liniștit cum plângeai tu în seara aceea același frig din interior simt ca atunci neștiind cu ce te-am supărat pe frunza salciei de afară picături se preling gâze minuscule-n roi în soare

huau-huau latră scurt dulăul vecinului doar așa să știe luna că el s-a trezit și cred că-și bagă la loc nasul sub coadă și-adoarme. pendula din hol bate și ea scurt o singură dată de jumătate

de vei veni va fi o sărbătoare a clipelor visate de demult când șuguiam flirtând cu detașare dar înflorind caiși în gând cum nici atunci nici astăzi nu pot fi direct să-ți spun că-mi este dor

na-ți-o bună că ți-am dres-o dintr-o dată sunt curvar doar că am poftit la mere recunosc un pic vulgar dar tu doamnă-n blândă toamnă de ce umbli-n decolteu deochiat să ți se vadă tot ce ai în

Te-ai dus odată cu crucea din tine din noi înspre sus la Tatăl pretimpuriu de gândesc la Faustul lui Goethe și la câte încă aveai de spus nu temător ci doar un naiv mi-am trăit clipa la modul

cu ce-a greșit să fie umflat pe sus de mascați încătușat cu personalitatea terfelită pentru o nenorocită de mită? nu ăsta e țelul să faci cât mai repede bani? ce dacă ești capitalist trăiești o

scriu e de-acum o meteahnă în saț de nicotină gudron în fiecare seară mă las de fumat în pat înainte s-adorm mă felicit hei bravo vezi că se poate ești tare tipule iar dimineața cum fac ochi zic

gata ai zis am venit calendarul o spune exact ca anul nou ce te trimite să-ți vezi buletinul doar că acum dragă doamnă toamnă nu ești ca de obicei la menopauză mohorâtă acră ciufută ci mai