Poezie
Vadime
2 min lectură·
Mediu
Te-ai dus odată cu crucea
din tine din noi înspre sus la Tatăl
pretimpuriu de gândesc la Faustul lui Goethe
și la câte încă aveai de spus
nu temător ci doar un naiv
mi-am trăit clipa la modul pasiv
dar te-am simțit
ca purtătorul meu de cuvânt
c-ai plesnit peste bot impostorii hoții
lașii și trădătorii de multe ori am zis
c-ai sărit peste cal dar
mă gândeam că la ipocrizia crasă și de temut
la fel ca tine aș fi făcut
gura ta slobodă plină de verb coroziv
o-nchide pământul
vântul va șuiera în cruce și peste mormânt
ca om trecător pe pământ
dar viu rămâi în Akasha
e-o zi splendidă de toamnă
javrele te latră în draci
pe catafalc imperial pentru prima dată taci
tăcerea ta ar trebui să le dea de gândit
ca nimeni altul neamul și țara tu ai iubit
noi am trăit o parte de ev revolut
pus astăzi la stâlp și hulit
dar nepoții noștrii pe unde vor fi
se vor trezi
și vor spune că în ce noi am crezut
n-a fost degeaba
și că-i demn și singura șansă
pe pământ de trăit
o liniște grea pe și în tine de-acum
rămân trăirile prefăcute-n cuvinte
în cărți ca-n șifoniere așezate frumos
voitorii să le ia pe suflet veșminte
cum moarte pentru poeți nu există
nu-ți zic adio Vadime...
023.264
0
G