Ioan Postolache-Doljești

trei poli Y de axe în sferă trei raze în cerc echilibru stabil aparent om și eon perfect imperfect drum rotitor cu dâre de gând oră exactă cu minute de ani râzi vesel cât fluturele alb e încă

mai rău ca semnul întrebării sunt cocoşat de întrebări şi-n mintea mea, aşa cum e, puţină, înceţoşată ca un nor, caut o rază de lumină să nu mor prost de tot când am să mor. creştin fiind, trăind

mi se părea fără logică zero. eram prea tânăr. în mine preamultul nu-l accepta și cum ar fi putut când tu iritată mi-ai zis: să știi că toate pornesc de la zero! ieșiserăm de la întâlnirea cu

la vârsta lui au zis că-i țap bătrân nu l-au mai dat la stână îl țineau legat cu frânghia de gard așa suriu cu coarne mari era fălos habar n-avea că-l tainau pentru tăiat sorocul era

din drag mă las despuiat de cuvinte tăcerile tale cu unghii crescute ca ghiare oricând să le smulgă cu ele facă ce-o vrea la telal să le vândă la gunoi să le-arunce sau să le dea foc din

...terminaseră treaba, sarmalele bolboroseau molcom în cuptor, îmbujorate pulpele de pui se răsfățau, în tăvi, marinate,în așteptarea dimineții prăjirii. Borșul cu perișoare pe plită fierbea

Bună.Înainte de toate o întrebare domnule Postolache: -Cum vă simţiţi dumneavoastră în ăst început de zi? Surprins în plin căscat, uită să clipească şi mă priveşte cu gura căscată lungi clipe. Îşi

viscoleşte afară. pun de-o cafea ca viaţa mea fără dulce. pentru ziua de azi, mulţumesc Doamne. fac cruce: duc mâna la frunte, izvorul de gând, sălaşul Duhului Sfânt. cobor, trec pe lângă inimă,

e-atât de albă zăpada în parc și-atât de frumos sclipește în soare că mă opresc din plimbare cu vicleșug de visare reversibil timpul să-l fac imberb cu tuleie sub nas îți dau telefon

de crezi că ești în toate ce gându-ți atinge că alantoida oului nu-i să nu-ți cadă coaja în ochi că luna nu trebuie s-o tragi de pletele-i albe și să-i spui curvă doar că a fost violată de niște

măcar azi de ziua unirii lasă dracului toată ranchiuna și dă mâna cu tine priviți-vă ca niciodată în ochi până țăndări s-o face mânia-n privire că de-o samă sunteți și timpul rămas e prea

deschide-te viață ca o femeie urâtă ce-așteaptă de prea multă vreme iubirea năvalnică-i vara în tine ia-ți inima-n dinți noi zori te așteaptă scoate-ți straiele de terne complexe fă-ți baie de

coala asta albă din față ca zăpada ninsă în tainele nopții strigă să-mi las urma pe ea urma clipei minutului zilei ce inc-o mai am parcă-s năuc deschid fereastră după fereastră căutând la