Poezie
toamna e vremea să tăcem
2 min lectură·
Mediu
de acum vor putrezi fructele pe caldarâm
și mormintele se vor deschide mai cărnoase
ca niște vulve
iată, noi mergem înainte
cu toate că e toamnă
unii rupți de alții zburătăciți prin ploi
așteptând brumele care pârlesc ultimii struguri
n-am mai văzut de mult noroaie grase
în care te-ai aștepta să pândească lipitori
care să te muște prin cizmele de cauciuc
n-am mai văzut de mult morți duși la groapă
prin ploaie
cu ceara figurii spălată de ploaia cenușie
e timpul, iată, să mă întorc în acest anotimp
putregăit
ca o gutuie uitată pe dulap
*
ai zice că în fiecare casă e un muribund
bălțile lucesc a țuică slabă
dar urmele bețivilor sunt tot mai rare
tot mai criptice și mai sălbatice
un derapaj, o dâră de căruță
de după perdele ochi mați
înnegurați între pereții de lut crăpat
odaia de la drum cea întunecoasă
în care se păstrează hainele de mort
podurile
pantofii comozi ieftini pentru ultimul drum
așa bunica mea, suflet din sufletul meu
buna mea bună
sfânta mea cu ochii albaștri și părul alb
ca o minune a tot ce înseamnă cumințenie
așa îmi aduce aminte toamna de tine
*
cât vor urla câinii în curțile goale
în care nu mai trăiesc găini
vom ști că toamna ne târcolește mucedă
cu guri sparte din care ies cioate
de rădăcini tăiate cu târnăcopul
și ne vom feri cât vom putea mai bine
nu vom mai ieși în nesiguranța de afară
vom asculta ceasul rozând ca un cariu
și foc nu vom face că iarna-i departe
și lemnele-s scumpe
nu-i vreme de vorbă, ci de zăcut
deja suntem mai palizi, mai bolnavi
răsuflarea ne fuge mai departe de corp
și suntem ofiliți de atingerea cleioasă a toamnei
să tăcem care pe unde suntem
să tăcem
0219736
0
EP
