Diana Mihai

Astăzi alerg să culeg ultimele fărâme din ceea ce numeam o viață plină de neajunsuri, Nu-mi domolesc pașii și nici nu-mi pun piedică gândurilor zănatice, prea vesele și neroade Voi lua resturile

Picură fiecare secundă în clepsidra uitată în cămară E noapte târzie, iar greierii cântă în șoaptă Pe lădița garnisită cu mucegaiuri pufoase și reci Tremură mâna, când țese urzeala Și tace

Număr clipele în care îmi voi trece în revistă faptele, iubirile, visele înainte de a porni ruleta rusească ce îmi va ușura nemiloasa trecere prin toate, așa, fără gânduri și simțiri.

Cum arde soarele în părul tău Și ce miresme de verdeață și fân În juru-ți nori de buburuze roiesc Și iubiții la fel, pe sub geam. Þi-ai trasat linii arcuite și culori pastelate Ai pictat pe

Se aud stropi de ploaie zgârâind fereastra Pic cu pic se preling pe parchet În revolta lor cerul și norii despică Lumea în file de scris. Trosnește și lemnul în fălcile sobei, Licurici

Nimic pe lume nu doare mai tare decât urmele tale cu talpile goale, ce strivesc cu patos ultima frunză căzută din palma întinsă în fața altarului tău... Nimic nu mă ține, nimic nu mă oprește, să

Coroana roșiatică a soarelui se revărsa ca un spectru de lumini peste durerile unei lumi mizere, ce se conducea după legi proprii. Un praf gros se așezase pe Legile Domnului, uitate de vreme. Acest

Pe la amiază, când nimeni nu-l mai aștepta, își făcu apariția un bărbat, îmbrăcat murdar, călare pe o bicicletă. Stăpânul casei, cu o figură mohorâtă, îi ieși grăbit în întâmpinare. - D-le

Am răscolit adânc nisipul Pe care ne-am iubit atât, Căutând conturul umbrei tale, Și mi-au ieșit în cale scoici, Moarte și ele, ca și ultimul nostru sărut. M-am avântat în marea înspumată,

S-a lăsat cortina nopții din nou. N-am reușit să-i țin sforile toate și a căzut ușor peste noi. Am zâmbit, am cântat, am dansat în neștire pe scena improvizată a vieții în doi. Interpretam roluri

Am început să putrezesc, doar brațele și capul îmi mai pot sluji spre a te recunoaște. Când n-or mai fi ochii, degetele ți-or desena conturul binecunoscut cu ani de-a rândul. Nu mai am nici sex,

M-a surprins de dimineață, când îmi scosesem masca Și-o lăsasem la înmuiat, Își pierduse farmecul, nu mai dădea viață rolurilor aiuritoare. A intrat fără să bată la ușa așteptărilor

De multă vreme am încetat să plâng, Să-mi scutur umerii înghețați, de-atâtea nopți ce-am așteptat. Nu mai brăzdez cerul însetat, căutând o stea anume. Nici că tălpile mi-au

\"Timpul e de partea noastră!\" , spuneai Iar eu, ca un copil nătâng, plângeam Fiecare răsărit, fiecare înserare, fiecare... Cu capul

Ce-am fost cândva, azi nu mai sunt... Dar ce sunt azi imi pare rău, Că n-am putut să fiu mereu Același Eu! Ce-am fost cândva, ieri a murit... Și m-au închis într-un