Diana Mihai

Flori de rouă curg alene Peste lacrimile-mi reci Și privirile păgâne, Te pândesc pe unde treci. Codrul a aflat, pesemne, Amarul ce-n mine-l port

Și arzi în mine foc de ură Și udă-mă cu flăcări negre... Îmbracă-mă cu flori de spini, Iar pe mormântul de zăpadă Un strop de liniște să-mi pui. Lumina lunii să

Pe fondul nopții apărură iar mici pete cenușii, invadând haotic liniștea sufletelor întârziate încă, în gara orșului trist. Fata privea pe fereastră, cercetând căderea lină a

M-am îmbrăcat în negru astăzi, deși-mi doream o bluză albă... Ploua cu fulgi mari și grei când m-am trezit, atât de mari și albi M-am aruncat în pătura moale și-am devenit astfel, o mare

Îmi aruncasem pe umăr cămașa neschimbată de ani de zile Și pornisem agale în căutarea nimănui. Tu te împiedicai în șiruri desperecheate de gânduri și sărutări, Încercând sa ții pasul cu

Vântul lovește surd ultimele frunze ce se agață cu disperare de ultimul fir de lumină. Noaptea cade iar, ca o cortină la sfârșit de an. Sub pașii grei ai trecătorilor întârziați,

Valuri reci au ascuns lumina-mi pală, Sub gheața neagră, gândul mi-e închis. Privirea-mi vie în ceață s-a schimbat Și veșnica minciună din lanțuri a scăpat. Și-mi bântuie gând rău

Ninge...Atât de frumos ninge, încât îmi închid ochii în fața acestei frumuseți; singurătatea nu m-a copleșit încă, dar sufletul meu dezgolit plânge lacrimile adâncului meu, nu cunosc nimic din

Rătăcind pe Insula Deșertăciunii, înfrigurată, Hăituită de foame și întuneric Rătăcind, am descoperit o peșteră în piatră Și am pătruns în ea, căutând căldură. Am orbecăit vreme

Întuneric, frig, ploaie... S-au așternut în calea mea pustie Drumul nostru a întâlnit o răscruce Tu n-ai vrut să alegi și te-ai întors din drum, Lăsându-mă pe mine să aleg. Nu văd, nu simt, nu

Pe aripi de vânt, fâlfâie Miros de țigară Adormind nebunii rătăciți La miezul nopții, Urlând de plăcere Ucid sălbatic, ultimele gânduri treze...

Te aștept să vii, la fel ca-n prima zi Și totul, parcă, încet din mintea mea s-a stins. Te-ai dus și tu, s-a dus și amintirea-ți Uitându-mă în beznă, râzând m-au părăsit. Și mi-au rămas

Te-ai intors, si cat as fi vrut sa ma fi uitat, Dar esti aici, privindu-ma cu ochii tai vicleni, Si cat iti place sa transformi surasul meu in lacrimi noi. Pana si chipul bland mi l-ai