Ileana Popescu Bâldea

E noapte. Prin cutele întunericului văd uitarea fluturilor. Pierduți în noi. Luna a adormit. Vântul îi suflă în șoaptă despre Bach. Mă-ntreabă tristețea din oase dacă rezist mai

E noapte și văd partea tristă a vântului. Somnul e obosit. În surdină…un concert de Bach. Întreb un țipăt de pasăre cine sunt și-mi răspunde amintirea din tei. Din amfora

Nu mai e vreme de sălcii. Mi-e dor de minutul din voi, De fluturii de pe ape Și urma întoarsă din noi. Nu mai e vreme de ceruri. Mi-e dor de steaua din voi, De florile de pe ramuri Și

Puf adiat Gândul pictat pe ape Zbor despletit Stejari în noi Apus de vânt și soare Nor amețit Nuferi țipând Egrete negre în zbor Picură ploi de licurici și fluturi albi pe umeri

Zbor despletit fâlfâie aeru-n noapte, Urme pe cer, urme pe ape și șoapte, Soare-n copaci… luna ne stinge-nserarea, Sub pescăruș e visul din noi și uitarea. Flori de cuvânt tremură-n tine

Dunăre verde Arbori cu rădăcini deasupra În aer vals Îngeri de ape Pe malul ros încă egrete Nimic nu-i fals Pescar rătăcit Udat de ploaie zborul alb Copaci pletoși spre apa tăcută

Un nor de soare La țărm topită luna În larg furtuni Amurg de umbre Pe val întoarsă zarea În gând minuni Iubiri de stele Zbor rătăcit de rațe Pe cer nebuni de ani trecuți în

Dați-mi un doctor pentru cuvinte! Prea mă dor ochii în care lumina se adâncește, culorile parcă dansează, vântul îmi alunecă prin suflet, dinspre atrii se

Te chem în amurgul fierbinte de vară În zorii de-argint eu te chem În clipe când lacrimi de aur coboară Spunându-și eternul poem Te chem când duios apele cântă Și susurul lor zboară spre

Tu ești o stea, nu vreau s-ajung la tine, te-nclini a depărtare când nopțile-mi sunt lungi, te chem și uit și-apoi visezi cu mine pe-o frunză de mesteacăn cum norul să-l alungi Tu ești o stea

Franjuri de cer pe gând topită luna în soare sloi țipăt de ciori crește pe trunchi uitarea pe ramuri ploi vânt nebunesc neguri împinse-n zare pământul gol suflet pustiu cerul

Astăzi, 16 iulie, nu se poate preciza exact anul, a fost abolită poziția de drepți prin vot unanim al frunzelor parlamentare și decret prezidențial al timpului Astfel ramurile vor saluta

Pur diafan nou cristal și clinchet de zbor pe pământ doar om

Pe frunze gânduri prin crengi puzzel de ceruri înșiră noaptea basmul dispare o lacrimă transpiră-n castel de sticlă sub piele riduri un lup înghite luna și timpul tace alerg sub

doar norii vor înțelege aburu-mi ostenit și aerul alunecând pe ape lacrimile pictate cu zâmbetul îngerilor de rouă zborul alb îndoit de petala lunii de cumpănă doar norii vor ști taina

Alerg prin copacul în forma iubirilor mele dezmierdată de vântul încurcat în povești mă-nclin unei umbre căzută din stelele cele mai aproape de ramul amintirii ce

Alerg prin mine între noapte și noapte culoarea cuvântului din timpul meu strâmt mă-mparte-n cristale de floare de gheață în ploaie de vară pe roua din gând în zidul ce curge prin

mă-mpart tăcerii frunzele-mi adie în colț nu-i pânză de păianjen ci de om mai țese-n ea câte un lup o vară flori de lumină înmuguresc pe ram de țipă o stea mă-mpart tăcerii cuvântul

Pereții nopții umbre din flori de lună pe ape gânduri

Tot mai des agățate de crengile tale cuvinte și imagini lipite de frunze albastre și vechi se-nclină copacul din mine de fluturi și îngerii-mi zboară pe la urechi tot mai des prăbușite

Știu unde voi ajunge… și nu-mi pasă și nu te-ntreb cu ce-am greșit pe lume eu sunt furnică…tu ești elefantul ce calcă apăsat de zarea n-are nume ia ochii mei cu împrumut de-o

N-am să-nțeleg niciodată pentru ce frunzele nu pot să comunice între ele pentru ce primăvara sau toamna sau orice alt anotimp cunoscut sau imaginat de universul fiecărei treceri își

Inchiziția nu trebuie lăsată să moară! Ce ne-am face cu atâția fluturi ce zboară, cu mugurii ce și-au luat-o în

- Ce vrei tu de la pașii mei egali, pe-o trecere de pietoni netraversată de nimeni, de la un gând sucit la infinit spre semaforul ce-a uitat să se- aprindă? - Nimic. Pentru că ești