Casa din ape I

E noapte și văd partea tristă a vântului. Somnul e obosit. În surdină…un concert de Bach. Întreb un țipăt de pasăre cine sunt și-mi răspunde amintirea din tei. Din amfora întunericului, ca un clișeu ostenit, apare luna. Năvălește vântul în mine și uit de fluturele care sunt- fluturele din tei. Pe ape valsează îngeri. Aproape cred că e un vis. Liane, licurici și libelule. Pe vârfuri zboară o umbră albă ca un pescăruș nătâng. Prin gânduri, tăcuții nuferi. Plutește- n aer puful din cuvânt. Sunt creangă și mă rog la timp… Ileana Popescu Bâldea