Casa din ape II

E noapte. Prin cutele întunericului văd uitarea fluturilor. Pierduți în noi. Luna a adormit. Vântul îi suflă în șoaptă despre Bach. Mă-ntreabă tristețea din oase dacă rezist mai târziu de măine. Ridic din umeri ca o neliniște. Un cocostârc îmi fixează tăcerea. Plutesc pe ape ca un copac alb- împins de val. Mă agăț de casa cu stâlpi de fier- ruginiți de ape. Un pescăruș țipă. Sălciile pletoase îmi adună urmele. Nimeresc un picior de egretă neagră. E noapte. Prin cutele întunericului doar licurici… Ileana Popescu Bâldea