Ileana Popescu Bâldea

Mamă, mă dor gândurile toate - adunate și-mpărțite de vântul care mă bântuie și-mi spală diminețile dinspre tine! Nu ești aici! Te-am visat în copacul verde din spatele

Am aterizat pe pământ din întâmplare- nu m-a întrebat nimeni dacă vreau, dacă pot avea facultăți empatice cu furnica sau elefantul din ghiozdan Am învățat liniștea și copacul

Plutesc deasupra mea- uitată…jos… nici vis nu am nici dor nu pot… Să-mi fie zborul lin- ocean de soare, doar… și-un abur flu sub gândul meu atins de cer ( din când în când) atât

Trei rânduri de cer rămase în urmă doar ochii nopții caută lumina- poate uitată în pietre, poate rătăcită în fluturii din noi trei rânduri de cer ( străbătute cu sfiala aerului) doar

Doar stânca a rămas din țărmul tău și spuma pe coama valului de mâine și liniștea topită în adânc cu murmurul înmărmurit în tine doar zbuciumul și carul de pe cer ( croit în stele de

Tot cad deși m-ai aruncat odată de pe ram mai am frunze ce se pot roti adiate de-o boare de verde un puf de păpădie m-a atins acolo, sus- unde doar norul trece jos și umil în palmă

Amețit minutul coboară urechea pe pământ despletit de rădăcini curge moarte și viață învinge “puterea” Cuminte minutul ascultă suspină “tăcerea” înfrântă eroare lacrimi din rădăcină

Amintirea se întunecă e noapte în lumina albă de singurătate pădurile de vânt din adâncul sinelui au crescut peste noi ce Stea ne scrie viața? care Soare mai coboară pe suflet? arde

A mai rămas întunericul din mine alb sau rătăcit printre cuvinte neascultate pe-un drum egal cu răni și bucurii pe care nimeni nu știe să treacă În genunchi sau drept de așezăm uitarea, o

Am fost un blestem, mai demult, pe pământ, mai apoi m-am născut dirijată de toți și-am trăit până azi împărțită de vânt între mine din gând și eul din sorți am fost un blestem, în

Tu ești un vis, ce pot să fac cu tine? o aripă de înger uitată pe cuvânt de mă cobori în neant sau mă ridici spre mine tot invers voi pluti, împrăștiată-n vânt Tu ești un vis, un cearcăn

Acolo jos în albia pustie cu pietre albe ce adânceau lumina curgea demult un râu numit Ennea din clipa-n care murmuru-i se-nalță purtat de vânt spre zorile întoarse sărmanul râu alunecă-ntre

Eu sunt un fluture tu nu-nțelegi desăvârșirea zborului sau chinul prăbușirii pe pietrele de rând (doar pietre sunt ci nu pământ) când iști furtuni de ne-nțeles ca numai tu să fii ales de

Acolo, după frunză, locuiesc îngerii mei. Uneori coboară, îmi ating umărul și, învăluiți în abur, îmi pun viața sub aripă: „ Nu irosi timpul, urând! Continuă-ți drumul! ”- îmi

M-am adâncit în iarba din cuvânt. Ce reavăn, pământul de sub mine! Creșteau prin pori silabele de vânt și virgule-mi puneau iubirile divine. Priveam spre cer rotindu-mă prin nori… Mai albă

Mă strecor prin crăpăturile mele pe vârfuri spre lumina trecerii… În mine… întunericul alb de singurătate!

Sunt ultimul fir de nisip! Mai e loc să trec- pentru mine. Sticluța cu timp s-a oprit- să curgă de ieri către mâine… …… Pe mâna mea e timpul și amintirile zburând către stele, brățări

Prea mult verde pe ramul tău- răstălmăcind lumina.Se clatină, alunecă pe ramuri de mai jos, împrăștiind suave umbre ce cad cu tine pe Pământ și dau iar rod- de treceri. În înălțare adună

Târziu, în palmă un singur anotimp. Un puzzle ocupat. Cu timp. Și clipa nu este niciodată aici să mă împartă altui timp- pe fața planetei ridată. Furtună de viață… Un vortex de

Clipe cad. Le aud. Cioburi în aer. Hiat în unde. Lumină. Alt contur. Uimire! Alerg din urmă cu mine… Cine sunt? Unde sunt? 3000…- se pare! Poate …frunză! Și durerea în mine se

Eu cred că ești un Înger- de nu știu cum te cheamă! Te simt în umbra mea cum fâlfâi dinspre ieri. Mă-nclin în fața ta! Sunt galbenă…de toamnă… Eu nu te văd, Uitare! Tu ești povestea

Lumină în muguri ce- au uitat să se-aprindă, Lumină în liliacul întors către floare, Lumină în gândul suav- pocnind de pe crengi, În zumzetul și lacrima dinspre soare. Lumină- n aburul

Nu cred că primăvara mă va-mpărți în două, Nu cred că mugurii mai pot pocni la fel Și nici că cerul alb, căzut umil în rouă, Mai poate oglindi iubirile-ntr-altfel. Nu cred că primăvara va

Gata! E pace în cuvânt! Literele s-au așezat( cuminți) în bancă. Au întins palmele în aer, așteptând nuielușa de argint!.. ……. Într-o zi, cuvântul a vrut să facă ordine în ograda sa. A