Poezie
Valea cuvintelor
1 min lectură·
Mediu
Acolo jos în albia pustie
cu pietre albe ce adânceau lumina
curgea demult un râu numit Ennea
din clipa-n care murmuru-i se-nalță
purtat de vânt spre zorile întoarse
sărmanul râu alunecă-ntre pietre
țipând a trecere prin malurile rămase
pustie matca se-ntoarce către seară
și cerul negru se clatină de dor
când stele albe căzute cu sfială
mai caută oglinda dar printre pietre mor
iar luna rătăcită dinspre frunze
clipește galben cu lacrimi care dor
și udă pietrele bătrâne și confuze
și clipocește-a nașteri de izvor
păduri de vânt se mișcă-n așteptare
pe vărfuri trec lumini către uitări
se-nclină întunericul spre zare
când dinspre inimi scapătă chemări
vuiește aerul învăluit în fluturi
adâncă reverență fac plopii spre cărări
iar greierii își udă parcă-n ciuturi
arcușul de arțar ce tremură viori
e noapte-n licurici și liniște-ntre maluri
încremenită-i urma a râului ce-a fost
și țipă cocostârcii ce trec ușor în stoluri
și printre pietre curge cuvântul spre alt rost
și-n zori în adâncimea apei de cuvinte
mai mișcă câte-o umbră mai cade câte-un nor
și valea toată foșnește-a jurăminte
a zboruri care vin și-a pietre care mor
în valea toată născută din cuvinte…
Ileana Popescu Bâldea
022.266
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 194
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Ileana Popescu Bâldea. “Valea cuvintelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ileana-popescu-baldea/poezie/13979400/valea-cuvintelorComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mulțumesc, Sorina! De pe marginea râului acela imaginar...
Ileana
Ileana
0

Așa am perceput frumoasa poezie. Mult succes Ileana. Sorina.