Acolo, după frunză...

Acolo, după frunză, locuiesc îngerii mei. Uneori coboară, îmi ating umărul și, învăluiți în abur, îmi pun viața sub aripă: „ Nu irosi timpul, urând! Continuă-ți drumul! ”- îmi șoptesc. Întorc capul, cobor… Iau de mână amintirile- cu teamă- să nu le cert, să nu le stric… Le-adun în palmă, le cos cu ață și, în pânza păianjenului din mine, prind ura.Þipă, sugrumată de moarte. Și-n ecoul ei pasul meu stingher… înainte! Ileana Popescu Bâldea