Ileana Popescu Bâldea

Mă dezbrac de lumină! Încotro, ochiul literei mele? Văd cioburile cuvintelor, noaptea, și sosia poemului printre ele… Mă dezbrac de-o mulțime de vise, de zborul meu dinainte, de iarba și

Eu port în suflet inimi de cuvinte, Rime căzute demult din calendar Și nu mi-e teamă de litere mai albe Și nici de ritmuri uitate -n buzunar. Eu port în suflet amurg și licurici, Seara

Cine ne spune care e lumina? Cine alege în locul nostru, viața? Cine decide care e neghina și cine pune în fața tunelului, ceața?... Ileana Popescu Bâldea

De-aș putea să-ți împing uitările cu degetele, cu aripile, cu răsuflarea, și-ntinderile din clipa fără-nceput și cu sfârșit! De-aș putea să-ți împing uitările din iriși, cu o literă, o

Uneori dispar în mine căutând un albatros. Zbaterea e-n fiecare- cu un cer întors pe dos! Nu știu umblet să-mi găsească ce-a trecut sau ce n-a fost… Zborul frânt să îmi păzească scrisul

Chiar dacă priviri ne-alunecă pe gând Secunde prăfuite de tristeți Iar orele coboară dintr-un ceasornic blând Și dau un început neînceputei vieți, Chiar dacă toamna se-mbată în

Simt apăsarea luminii pe pleoape, prin pori, țipete ascuțite dinspre singurătate, vântul clipind dintr-un corn de lună și-același cuvânt care m-adună! Simt aripi rotindu-se pe

Și totuși… pe tâmpla acesta va curge uitarea? Vor troieni iubirea nopțile somnambule, sufocarea poemului de-atâta chemare, pleoapele roase de irișii- căutând privirea din cuvinte? De-aș

E primăvară! Cerul zboară, Se-nalță florile de măr. Plutește-n aer liliacul Și-i sevă-n dor de adevăr. E primăvară! Cerul cântă. Adie-un fâlfâit de nor. Þipând a-ntors un cârd de

Sub clopot de nor noaptea se rupe și clipele se lovesc de pereți. Se năruie-n strigât o stea ce-ntrerupe himericul gând al unei vieți… ……. Credeam că se clatină toamna pe mine. Îți citeam

Nisip stelar prin clepsidră, utopia că puteam fi un singur cuvânt, marginile spațiului îndoit de-ntrebarea: dac-am fost…dacă sunt… Timpul înfășurat pe papiotele așteptării, cuvântul cu

Acum, când lucrurile ies unele de lângă altele- între pereții înghesuiți ai timpului, când străzile toate sunt plecate să racordeze microfoane la conștiințe, noi, înarmați cu ură- pe care-o

Suflete, leagă-te la ochi! În colțul serii, auzi culorile care tac, respirația cuvântului din marginea așteptării răvășită de toamnă, efluvile iubirii prin porii epidermici ai atriilor

Pe stradă merg, cu sufletul de mână. Râd pomii pocnind de pimăvară. Îmi prind de gând o lacrimă de soare și-adorm pe fluturi ca odinioară. Alerg pe cer cu aripi dinspre mine. Mă prind

În fiecare toamnă trec… Pe vânt prind frunze de gutui... Și-n țipăt de cocor petrec Un gând pribeag și amărui! Ileana Popescu Bâldea

Poate visezi cum plânge toamna, Cum cornul lunii mi-e tras pe rădăcină- Atât cât între cer și malul tău Să port în iriși aburi de lumină. Poate visezi cum trece toamna, Cum sângerează inima-n

Aripile mele legate de cuvânt, ridicându-se… deslipindu-se… Și literele, trupuri întâmplătoare de fluturi bezmetici, toate- iubitele poemelor tale. Și somnul de

Iubite, nu te-am împărțit niciodată între naștere și moarte, între cosmosul deschis și cristalul de gheață prin care priveam umbrele care se caută! Purtând blestemul unei tăceri ne-am

Îți amintești lacrima aceea? Ca și cum ne admiram în ea... Ne ștergeam privirea de singurătate iar miezul literei strivită de-nțelesuri ne privea printr-o oglindă de iarbă. Cerul începuse

Aerul bâzâie. Aud respirația cuvântului într-un sâmbure. Seara sângele țipă, alunecând pe tulpină. Mă dor literele și ochii lor! Vedenii?..Aievea?.. Parcă văd printre rădăcini cum se

Câteodată cred că ruginește și ploaia în legea ei cinetică. Și focul și grutatea privirii și pipăitul gândului de pe frunte și clorofila sângelui și zborul înalt de unde se întorc

Iubite, eu sunt o eroare, un întuneric perfect! În fiecare ochi stâncile cuvântului lăcrimează încerecând să-mi inventeze libertatea. Eu sunt o curiozitate tulbure într-un poem

Zbatere, cine dezleagă cuvântul din bandajul sufletului? Cine dezleagă noaptea ce curge-n rădăcini și imaginea noastră, despre noi, râsfrântă în percepția lumii? Cred că te chem! Tu

Lăsați-mi sufletul să vorbească despre îngerii îngălbeniți din hârtie! Lăsați-mi sufletul să vorbească de iubiri…și uitarea din voi! Ileana Popescu Bâldea