Ileana Popescu Bâldea

Ne strânge uitarea... Ca și cum se mai oprește sângele-ntr-o gară. Tot mai aproape de meninge, o nedesăvârșire; câteva strigăte într-o toamnă pustie și barbară; păsările, trecând

Să-ți joci viața pe-o toamnă! Foșnet, oare vei trece în fum? Zbucium, vei fi cenușa umbrei, vei fi iubire suflată în scrum? De teama zborului îndoielile curg și dimineața-i încrețită de

Am să te caut unde urmele tresar și unde vântul mă arde în cuvânt. Poate pe fluturii de vină umbrele apar, atât cât să încapă în irișii de rând. Am să te caut. Poate că nici n-ai fost cu -

Uneori doar atât ne mai rămâne… O ființă jalnică-vor spune alții- în timp ce tu ai vrea să suferi cu fiacare celulă, înapoi. Nu trebuie să-ți ții toate gândurile. Oricum nu mai este nimic

Nu am ce păcate să-ți iert! Ești lumea pe care-o gândești- orfană de spirit, orfană de noi, atât de des, un vis urât izgonit din povești. Nu am ce păcate

Zâmbetul tău face Pământul să se rotească, și păsările…și cuvântul și roua sângelui și semnul dintre treceri… lumină a singurătății! Ileana Popescu Bâldea

Printre litere trec… cu timpul căzut între palme; prin rotocoale de fluturi, prin lumina bolnavă ce-mi repetă tristețea… În lacrima zeilor…urme Și-mi născocesc conturul în cuvânt

Lipește-ți tâmpla de cuvintele mele! Ai să-nțelegi că pulsul meu e o greșeală… Eu sunt o lacrimă! Tu, o iluzie necesară în căderea ramificată la infinit…

Câteodată nu se naște iarba în care creștem, frunza în care plângem, vântul în care tăcem. Câteodată se naște doar cerul care urcă în noi câte puțin, în fiecare toamnă. Câteodată învelesc

De-aș fi putut să iau în mine țipătul neînceputului, pluralul tristeții neînțelesului, tăcerea obosită a neaproprierii, speranța istovită a toamnei… Și camera aceea cu pleoape fixe și

Unde-i frunză, e urmă, unde-i toamnă, e vină, unde-i suflet, e zbor- aripă de cocor. Unde-i dor prigonit fără drept de iubit? Nevrednică toamnă amară, răsună tăcerea de seară și sângele

Alerg pe coridoarele cuvintelor, pândesc literele pe la colțuri, le iau de mână, le-așez în rafturile sufletului - în nopțile lui de nesomn; să mă satur de respirația lor de

M-am ridicat când au sosit ziarele calde.. Abia trezită, nu te cunoșteam… Simțeam în lacrimi gustul dulce-amar al cuvintelor plumbuite fior cu fior. M-am ridicat când au sosit ziarele

Mă privești prin oglinzi! Cad lacrimi medievale în conturul unui gând. Bântui. Þi-am sculat dimineața. Spală-ți fața cu mine! Ne privim vinovat și atât de neputincios… Aripa mea resemnată

Să îmbrăcăm cuvintele în strigătul care nu ne mai încape, în iarba sufletului și cearcănul pe care se năruie lumina. Să împodobim literele din gurile

Poate culegem lumina și miezul din suflet. Poate împachetăm literele din inima dreaptă. Poate înmugurim cuvinte și le prindem la urechi. Poate ne îndreptăm nodul la

Să te gândești cum fluturi de tristeți, cu aripile arse, vor cădea în moara clipei. Un ciob de noapte, doar, și seara se prelinge… În care cer mă voi sfârși? Să te gândești că lacrima e

Aud cum zbor. Printr-un hublou văd vântul, spălat ca de ploaie. Și-un rost ciudat mă taie în ochi c-o lamă subțire. Și doare. Un zgomot cosmic deranjează zborul cel rece. Din

Poemul acesta, ostentativ de simplu, încercând licitația cuvântului cu o metaforă banală, împărțirea întâmplătoare a literei pe botul umed al hârtiei, fulgerul alb pe un cer de beznă lăsând

Mă-ntreabă lumea câte zile am. Plec capul. Regret că sunt mai mare. Dar port în suflet, tot ce mi-e mai drag- copilăria mea zâmbind din buzunare. Mă-ntreabă lumea pentru ce-s aici. Ridic

Mi-e teamă și

Să pot să cred că ești aici, ca o insulă pe care navigatorul învins din mine eșuează… Să strâng pumnul, să curgă din el timp, să mă întorc reflectată ca-ntr-o oglindă concavă… Să

Iubite,sunt goală ca un pian din care polifonia ultimului sunet a fugit; timpul se- adună între noi făcând piruete, iar cuvintele, roase pe la

Mă strecor printre voi, diafani și stingheri Aș putea să v-ating... dar mi-e teamă de gând Între Cer și Pământ mai e loc pentru voi… Printre răul din om…printre lacrimi plângând…