Poezie
Câteodată
1 min lectură·
Mediu
Câteodată nu se naște iarba în care creștem,
frunza în care plângem, vântul în care tăcem.
Câteodată se naște doar cerul care urcă în noi
câte puțin, în fiecare toamnă.
Câteodată învelesc toamna în fluturi rătăcitori
prin țipătul plecării; gest oprit într-un punct
de aripa inimii strânsă.
Câteodată diminețile galbene, lipite de retină
mă întreabă: “ Cine ești? “
Sorbindu-mă din cuvânt, o boare vinovată răspunde:
“ Cu partea aceasta începe urma! “
Câteodată degetele toamnei îmi adâncesc trecerea-
deliciu cromatic chipul ei cosmic!
Însingurate, atriile năruite ar trebui să-și închidă pleoapele
și să-mi îngreuneze drumul.
Dar înțelepte spun:
“ Hai să frânăm o clipă comună! “
și-mi adorm globulele din rană…
001468
0