Vreau să-ți vorbesc!

Uneori doar atât ne mai rămâne… O ființă jalnică-vor spune alții- în timp ce tu ai vrea să suferi cu fiacare celulă, înapoi. Nu trebuie să-ți ții toate gândurile. Oricum nu mai este nimic logic. Cărțile au destinul lor secret. Și oamenii nu sunt doar hârtii scrise cu minciuni. Nu toți! Uneori ai nevoie de spațiu pentru tine- să fii ce n-ai mai fost vreodată. Dar greșești. Și-n marginea ta simplă ți- e rușine că ai nevoie de ajutor. Nu este degradant să vorbești. Ci doar să te adresezi unui om care nu se gândește la tine- îți ascultă numai tăcerea. De ca și cum ai fi uitare sau în tine n-ar trebui să mai aibă loc ceva. De ca și cum ai fi o versiune a lui, a ei, despre tine. Înainte îi puteai spune orice. Incredibil de fericită amintirea ta! Acum nu ești decât un gând. Cum poți să găsești anii risipiți? Te-am întrebat cine ești. Ai uitat că aproape ai murit… Îmi vorbești de visul care te desparte tot mai des, de tine. Iartă-mă dacă te-am menajat! Uneori vrei să faci mai mult dar se termină înainte de-a începe… Vreau să-ți vorbesc! Uneori doar atât ne mai rămâne… Ileana Popescu Bâldea