George Pașa

Mai sunt unele probleme de versificație: ritm care se pierde pe alocuri, rime slabe sau aproximative, dar textul este unul reflexiv, cu un limbaj bogat, deși nu lipsesc unele locuri comune.

Textul e bun, dar nu știu de ce ați încadrat la „vizuale”, că nu văd nici măcar o imagine concretă!

De astăzi, puteți posta texte fără aprobarea editorilor. Nu prea faceți greșeli de exprimare, doar vă rog să fiți atent la scrierea substantivelor nearticulate sau articulate nehotărât, întrucât am găsit într-o proză mai veche de-ale dumneavoastră câteva substantive scrise cu dublu „i”, deși nu erau articulate hotărât. De asemenea, încercați să trimiteți poezie în care fie să respectați regulile prozodice (dacă este scrisă în vers clasic), fie să depășească nivelul unor locuri comune, dacă este în vers liber. Oricum, proza dumneavoastră amintește și de unii prozatori ruși contemporani, cum ar fi Andrei Makine (scriitor francez de origine rusă), Guzel Iahina sau Evgheni Vodolazkin (dacă m-aș referi nu la acest text, ci la acelea postate în 2021). Diferența ar fi aceea că la acei autori, deși nu lipsește, fabulosul nu este în aceeași proporție. Într-un fel, ceea ce scrieți se apropie de basmul cult.

Acestea sunt: „ca o picături / de rouă”, „print-un”, „golurile dintre / cuvintele / se scurg ca râurile” (la ultima era prezent pronumele personal „el” după „dintre”; văd că l-ați eliminat, ceea ce înseamnă că nu ați vrut să scrieți „golurile dintre cuvinte se scurg ca râurile”).
În mod normal, ar fi trebuit să verificați și dumneavoastră. Eu am avut bună intenție, deși puteam să ignor greșelile de redactare, fiindcă aveți nivel de postare directă.

Doamnă Urma, sunt greșeli de redactare, vă rog să corectați!

Scrieți o proză de calitate, cu o bună împletire între real și fabulos, în linia deja consacrată a prozei fantastice din literatura noastră. Aveți și un bun simț al detaliului, în descrieri minuțioase și pline de poezie a stilului (poate paradoxal, fiindcă în poezie nu pare să excelați).
Este în „Sanctuar” (includ aici și prima parte, pe care o recomand spre lectură) o proză oarecum atipică, în sensul că „se întârzie” momentul intrigii, iar deznodământul este în coadă de pește / deschis.

Textul nu e rău, dar mai sunt multe sincope ritmice cauzate de faptul că nu se păstrează, în anumite versuri, măsura.

Păi cum, numai omul să vâneze deliberat țânțari, de ce nu și țânțarul pe om?! Normal că am văzut și personificarea.
E bine că e doar unul, la mine erau roiuri.

Ar fi mai bine să utilizați cuvântul „caligrafia” în loc de „ortografia”, fiindcă vă referiți acolo la calitatea scrisului, nu la corectitudinea sa.

„câteva”, desigur
Verificați și textele din urmă, abundă în greșeli de tastare / de exprimare.

Aveți câte greșeli de ortografie: „zămbește”, „Minunea cea creeat minune”.

În general, dacă scrisul tău nu este mai plin de gânduri negre, e cel puțin sarcastic. Fără îndoială, fie că scrii mai direct sau nu, textele tale evidențiază autenticitatea trăirii. Ca și aici, de altfel. Uneori sunt copleșitor de încărcate afectiv, împovărătoare pentru lector. Însă, de cele mai multe ori, nu lipsește catharsisul. Nu înseamnă că aș fi eu de un optimism incurabil, dimpotrivă. (!)
Referitor la textul de față, pot spune că este bine gradată tensiunea emoțională, cu o ușoară detașare, impregnată cu autoironie, ceea ce îmi place mult, indiferent la cine aș citi o asemenea modalitate creativă. în acest sens, m-aș referi la strofa a treia, cu acel debut surprinzător: „și am crescut/ liuba / tu în ochii mei / eu / în grădina cu bălării din spatele casei”, dar nu lipsește nici referirea la virtuțile bălăriilor. (!)
În ansamblu, este aici un text bine scris, în care dorul după cineva drag, plecat departe, cred că și-a găsit forma potrivită (sigur, nu în sens procustian!).

Am scris și eu, acum 2-3 ani, vreo câteva texte în care îl luam în tăbarcă pe AI, dar era doar un pretext pentru altceva. Nici tu n-aș zice că ți-ai face din AI (IA) vreun prieten imaginar, dimpotrrivă. (!) Eu, deocamdată, am ambiția să îl ignor, indiferent cât de util ar fi.
De fapt, textul tău este o poezie de dragoste. Mai altfel, dar poezie de dragoste.

Sergiule, mă bucură revenirea asupra textului și noua viziune asupra acestuia. Un text trăiește și prin asemenea cititori.

Domnule Rodean, vă mulțumesc pentru comentariul la obiect și pentru apreciere.
Poezioarele poreclite de mine pașadine au început să fie scrise prin 2007, iar până acum vreo 6-7 ani aveau o măsură inegală, cu aceeași structură a strofelor.
Ceea ce scriu de prin 2019-2020 tinde spre o nouă poezie cu formă fixă care, într-adevăr, este în endecasilab, doar ritmul arareori este uniform, fiindcă prefer conținutul de idei. Nu mereu îmi reușesc așa cum aș dori, mai ales că ultimul vers trebuie să fie ori unul sintetic, ori concluziv. Mă bucur că aici mi-a reușit, iar ceea ce ați remarcat dumneavoastră este în acord cu intenția creatoare.

Sunt onorat de semnul dumneavoastră de lectură!

Poate e vina mea, dar textul mi se pare fără mesaj sau el este sabotat de prea multele forțări semantice. Starea poetică este sesizabilă, dar textul se transformă într-un exercițiu paradoxal. E de parcă ți-ai sabota propria creație: cum să scriu mai criptic să nu îmi fie înțelese textele, deși nu cred că asta ai dorit. Uite, spre exemplu, te-ai apropia puțin de poezia lui Picasso, dar la el, dincolo de imaginarul absurd, decelăm un ceva.

Chiar așa ai vrut să spui: „toate răspunsurile / pe care nu le-am întrebat niciodată”?

Ca imaginar poetic, textul are unele calități. Sincer, nu mi-a plăcut starea asta de furie care l-a generat. Dacă ar fi fost puțin impregnată cu puțină (auto)ironie, cred că l-aș fi apreciat mai mult. Bănuiesc ce „gorgonă” a declanșat furia aceasta poetică (fiindcă este poetică, neîndoielnic), dar, cum spuneam, alt conținut apreciez în ceea ce scrii.
Oricum, rămân unul dintre cititorii tăi.

Cred că aici ar fi necesară o corectură: „ci gândul (că) alții vor trăi mai departe”, fiindcă omiterea conjuncției perturbă cumva sensul.
Aș mai adăuga doar că avem de-a face și cu o călătorie a sufletului după moarte, iar „aici” (iadul personal sau între lumi, sau te miri unde), nu mai contează biografia, premiile, în mod sigur nici cursurile de scriere creativă. (Nu se spune, dar se subînțelege, nici câte cărți ai scris!)

Simplu cu acea corectură: verificați în DOOM3 ( e și online) și nu veți găsi „a pitroci”, doar „a pritoci”. Știu că se folosește incorect și forma „pitroci”. Când mai aveți dubii (oricui i se întâmplă), apelați la DOOM 3.